Iordania a plătit deja prețul deschiderii unui nou front. Rândul saudiților a venit joi, 10 septembrie, în orașul care a dat numele cafelei. În secolul al XVIII-lea, un călător olandez numea Mokha „cel mai bogat port al Arabiei Fericite”, locul de unde boabele prăjite plecau spre cafenelele Europei și lăsau în urmă un cuvânt care avea să supraviețuiască orașului însuși cu câteva secole bune.
Joi, 10 septembrie, orașul de la care vine numele cafelei mocha a încăput, pentru a nu știu câta oară în cei unsprezece ani de război civil yemenit, sub o nouă stăpânire. De data aceasta definitiv, spun analiștii citați de Al Jazeera; provizoriu, speră, cu mai puțină convingere, oficialii guvernului yemenit recunoscut internațional, retrași în grabă spre Dhubab, ultimul oraș yemenit dinaintea strâmtorii Bab al-Mandeb.
Surse militare guvernamentale citate de Reuters au confirmat joi că Mokha, în provincia sudică Taiz, a intrat sub controlul rebelilor houthi sprijiniți de Iran, după ce forțele aliniate Riadului s-au retras spre sud. Generalul-maior Tareq Saleh, comandantul Forțelor Naționale de Rezistență și nepot al fostului președinte Ali Abdullah Saleh — ucis chiar de houthi după ce se aliase temporar cu ei —, a numit mișcarea o „retragere strategică”, menită să permită regruparea trupelor într-un nou centru de comandă.
Realitatea de pe teren, surprinsă în filmări verificate de Washington Post, cu vehicule blindate houthi defilând pe artera principală a orașului, spune însă o poveste mai puțin eufemistică: liniile guvernamentale s-au prăbușit pe mai multe fronturi simultan, iar cucerirea Mokha este „un moment de cotitură” care ar putea antrena o dezintegrare mai largă a forțelor guvernamentale din sudul Yemenului.
Geometria unei strâmtori de douăzeci de kilometri Ceea ce transformă o bătălie locală într-un eveniment de anvergură geoeconomică este geografia, nu retorica. Mokha se află la 60–80 de kilometri nord de Bab al-Mandeb, strâmtoarea prin care trece traficul maritim dintre Marea Roșie și Golful Aden. Spre deosebire de Hormuz, lată de aproximativ 50 de kilometri, Bab al-Mandeb măsoară doar circa 20 de kilometri — suficient de îngustă încât controlul ei să nu mai necesite rachete sau drone, ci simplă artilerie de coastă.
Cu al doilea mare port de pe litoralul roșu yemenit — după Hodeida — acum în mâinile lor, houthii ajung în postura de a controla practic întreaga coastă yemenită la Marea Roșie. Dar ofensiva nu s-a oprit la țărm. Houthii au preluat și insula Zuqar, cea mai mare din arhipelagul Hanish, o piesă de geografie militară a cărei importanță depășește cu mult dimensiunea ei.
Situată în sudul Mării Roșii, pe căile maritime care coboară spre Bab el-Mandeb, insula oferă o poziție avansată pentru supravegherea traficului naval și, dacă este militarizată, pentru desfășurarea de senzori, drone, rachete sau alte sisteme capabile să amenințe navele care traversează zona. Controlul Mokha și al unei poziții insulare din Hanish schimbă astfel geometria operațională: houthii nu mai exercită presiune doar de pe litoral, ci pot construi o rețea de observație și lovire între coastă și mare.
Mai la sud se află însă premiul geografic decisiv: insula Perim, cunoscută și sub numele de Mayyun, așezată chiar în Bab el-Mandeb și separând cele două canale ale strâmtorii. Dacă ofensiva houthi va continua spre Dhubab și spre această poziție, problema nu va mai fi doar capacitatea rebelilor de a lansa rachete și drone împotriva navelor comerciale.
Ar apărea posibilitatea unei presiuni militare exercitate direct asupra unuia dintre cele mai importante puncte de trecere dintre Oceanul Indian, Marea Roșie și Canalul Suez.
