La summit-ul NATO de la Madrid, președintele SUA a anunțat „un efort global pentru a sprijini Ucraina”: peste 600 de tancuri și aproape 500 de sisteme de artilerie. În condițiile în care cea mai bine dotată armată a Europei, cea franceză, are 406 tancuri și 120 de sisteme de artilerie, declarația a fost privită de mulți cu un scepticism amuzat.

Lovitura din Sahalin. Despre ce s-a discutat la Madrid, nu avem posibilitatea de a afla mai multe decât ce apare în declarațiile de presă. Rusia are însă posibilități informativ-operative mult mai ample și, cântărind reacția Moscovei, putem evalua seriozitatea afirmațiilor președintelui american.

Iar a doua zi, Kremlinul a răspuns printr-un decret de „preluare a controlului deplin asupra proiectului de gaze și petrol Sahalin-2”, din Orientul Îndepărtat al Rusiei. Mai pe scurt, naționalizarea unuia dintre cele mai mari proiecte de exploatare de gaze și petrol din lume: 500 miliarde mc de gaz, 190 milioane mc de țiței.

În ultimii 20 de ani, GAZPROM, SHELL și două mari companii japoneze – MITSUBISHI și MITSUI -  au investit aproape 20 miliarde $ în acest proiect. Acum, în termen de o lună, acționarii străini trebuie să ceară Guvernului rus permisiunea de a-și păstra acțiunile. Dacă domnul Putin nu aprobă, acestea vor fi date GAZPROM (care are deja 50%+1 acțiune).

Efectul imediat al decretului a fost că acțiunile GAZPROM la Bursa de la Moscova au scăzut cu peste 15%. Investitorii știu bine ce înseamnă decretul de expropriere: SHELL și japonezii vor fi nevoiți să plece, abandonând primul și singurul proiect rusesc de export de gaz natural lichefiat (LNG).

Și, așa cum declara recent la St. Petersburg Leonid Mikhelson, președinte executiv al marii companii energetice rusești NOVATEK, Rusia nu dispune de tehnologia lichefierii gazului natural. Iar în condițiile în care gazoductele spre Occident sunt închise unul după altul, „companiile energetice rusești au nevoie de o tehnologie de lichefiere autohtonă, care va relansa exporturile acestea, cruciale pentru economia rusă”.

Pedeapsa sinucigașă. Exproprierea proiectului Sahalin-2 implică deci și blocarea investițiilor de circa 10 miliarde $ realizate deja de GAZPROM. Astfel, Regimul Putin administrează o nouă lovitură economiei ruse, care se confruntă deja cu mari probleme. Ajunge să-ți arunci ochii pe datele oficiale recent publicate de ROSSTAT: pe fondul plecării investitorilor străini, producția rusească de automobile e blocată (-96.7%).

Iar față de acum un an, producția de camioane e în cădere liberă (-39.3%), ca și cea de vagoane de marfă (-51.8%) și de pasageri (-59.8%). Aceste domenii au o dependență de importurile de completare între 25% și 40%; dar producția și transportul de LNG are o dependență de importuri de aproape 100%. Efectele vor fi, deci, încă și mai devastatoare. Totuși, știind bine care vor fi rezultatele, Moscova expropriază investitorii străini din domeniul LNG. Care e oare miza, care sunt motivele reale ale acestei noi decizii devastatoare?

Rusia nu consumă gaz natural lichefiat: LNG e o marfă destinată exportului. Iar producția de la Sahalin-2 era destinată Chinei, Indiei, Japoniei, Coreii de Sud și altor țări asiatice. China are alternativă, fiindcă e coacționară la proiectul GAZPROM de exploatare a LNG din Peninsula Yamal. India importă din Rusia numai 7.5% din necesar, iar Japonia 9%. Cea mai afectată va fi Coreea de Sud, care importa de la Sahalin-2 circa 20% din necesar.

Înțelegerea discretă. Dar ce-o fi având domnul Putin de împărțit cu Coreea de Sud, de ține morțiș să o bage în criză energetică, chiar cu prețul torpilării finale a GAZPROM?

Săptămâna trecută, președintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a participat la summit-ul de la Madrid, cu scopul declarat de „a mări exporturile de armament către Europa”. Pentru prima dată un președinte sud-coreean participă la un summit NATO. Și cu siguranță nu a scăpat atenției Kremlinului întâlnirea sa cu președintele Poloniei, Andrzej Duda.

De ceva vreme, polonezii și sud-coreenii discută despre achiziția de tehnică militară. În luna mai, ministrul Apărării, Mariusz Blaszczak, a făcut o vizită la Seul. Scopul acesteia a fost dezvăluit, la 9 iunie, de președintele Duda: „În prezent negociem achiziția de noi tancuri. Am semnat un contract cu Statele Unite pentru cumpărarea a 250 de tancuri noi. Ministrul polonez al Apărării a fost în Coreea de Sud pentru a cumpăra vreo 300 de tancuri sud-coreene, mai ușoare. Dorim să ne echipăm armata cu tancuri moderne, dar acestea ne vor fi livrate peste câțiva ani.” După întâlnirea polono-coreeană la nivel înalt, ministrul de Externe al Coreii, Choi Sang-mok, a anunțat că părțile au ajuns la o înțelegere „care se va materializa în viitorul apropiat”. Peste câteva ceasuri, dl. Putin a oprit gazul.

Programul ”Rabla-T”. De decenii, Coreea de Sud este în stare de război înghețat cu regatul dinastiei Kim, Coreea de Nord. Ca urmare, Coreea de Sud a investit permanent în armată și și-a modernizat continuu dotările. În anii 70 - 80, țara avea deja capacități industriale semnificative, dar nu avea experiență în producția de armament. Ca urmare, în acea perioadă a apelat sistematic la cooperarea cu cele mai bune firme americane și germane.

Astfel, între anii 1983 – 1987 coreenii au produs tancul K1: motor nemțesc, MTU MB Ka-501, frate cu motorul Ka-503 de pe tancul german Leopard-2. Cutie blindată realizată în cooperare cu CHRYSLER (General Dynamics), soră cu Abrams M-1. Blindaj compozit Chobham, similar cu cel de pe tancurile britanice Challenger. Coreenii au produs 1072 exemplare, iar din 2014 au început să le modernizeze la standardul E-1, cu tun de 120mm. Până în prezent, HYUNDAI a modernizat peste 600 de tancuri K1 la standardul E1.

Încă din 2005, armata Coreii de Sud a început un proces de modernizare, prevăzut să se finalizeze în 2022. Trupele de uscat, care în 2016 aveau 52 de divizii, vor ajunge la numai 40 de divizii. Dotarea va fi însă schimbată total: tancurile K1 vor fi înlocuite cu HYUNDAI K2 ”Black Panther”, din care au fost comandate vreo 600. Tancurile K1E1 sunt disponibile: în ianuarie, președintele de atunci al Coreii, Moon Jae-in, a făcut o vizită în Orientul Mijlociu, inclusiv în Emiratele Arabe Unite, pentru a discuta vânzarea lor. Fără rezultat.

Nu se pune însă problema ca tancurile K1E1 să fie vândute Poloniei, ca soluție interimară. Polonia are nevoie de tancuri pentru care are bază tehnică, piese de schimb și personal pregătit – deci, tancuri din familia T-72. Ca atare, afacerea va fi ceva mai complexă.

După ce cu toții am putut constata, la buletinele de știri, prestația tancurilor din familia T-72 în confruntarea cu armele occidentale moderne, în prezent o serie de state doresc să scape cât mai repede de moștenirea blindată sovietică. Este vorba, în principal, de state ex-sovietice sau aflate în trecut sub influență sovietică, din zona astăzi vizată de proiectul TAPI (conducta Turkmenistan–Afghanistan–Pakistan–India) și de preconizata cale ferată Kazahstan – Uzbekistan – Afganistan – Pakistan. Evident, o bună parte dintre aceste state ar fi interesate să-și schimbe, fie și parțial, dotarea cu tancuri coreene K1E1, mult mai performante. Dar nu au bani! Ideal ar fi să găsească un cumpărător pentru vechile T-72.

Și, cine știe de ce, Polonia e interesată să cumpere vechile T-72 pe care nu le mai vrea nimeni. Cum zicea și președintele Biden, e vorba de „peste 600 de tancuri”. În schimb, polonezii vor oferi asiaticilor taloane ”Rabla”, cu care vor putea cumpăra tancuri coreene K1E1. Evident, Rusia va reacționa, dar nu va putea face mult mai mult decât să nu mai cumpere gaz turkmen și să blocheze exportul de petrol kazah. Ceea ce face deja.

Cât despre Ucraina, are personalul și baza materială pregătite pentru întreținerea, exploatarea și repararea tancurilor din familia T-72, pe care le-ar putea folosi imediat.

Potrivirea de cifre. Și uite așa, prima parte a profețiilor președintelui american Joe Biden, cea cu trimiterea a „peste 600 de tancuri” în Ucraina, s-ar putea materializa spre sfârșitul lunii august. Estimarea se verifică indirect: decretul rusesc zice că, în termen de o lună, acționarii străini trebuie să ceară Guvernului rus permisiunea de a-și păstra acțiunile. Deci dacă în august 2022 primele loturi de T-72 ”asiatice” apar în Ucraina, domnul Putin expropriază Sahalin-2. Dacă nu apar în Ucraina, Țarul îi iartă pe japonezi și coreeni.

Cum rămâne însă cu acele „aproape 500 de sisteme de artilerie”? În cadrul aceluiași efort de modernizare, armata Coreii de Sud tocmai a cumpărat vreo 500 de obuziere autopropulsate de 155 mm, SAMSUNG K9 ”Thunder”. Același număr de obuziere mai vechi, SAMSUNG K55 (BAE Systems M109A2 produs sub licență) sunt disponibile. Uite domnule, ce potrivire întâmplătoare! Chiar așa zicea și președintele SUA, „aproape 500 de sisteme de artilerie”... Și, ca din întâmplare, ucrainenii au primit de ceva vreme, din Norvegia, 22 de sisteme M109, deci au personal în curs de pregătire pentru noua dotare...

Prea se potrivesc cifrele: numărul de tancuri, numărul și tipul de sisteme de artilerie, calendarul livrărilor... În viața reală, asemenea potriviri nu sunt niciodată întâmplătoare.

Căile, mijloacele și calendarul. Războiul din Ucraina se duce la nivel de batalioane de arme întrunite. Peste 600 de tancuri înseamnă peste 60 de batalioane de infanterie mecanizată, întărite cu câte un divizion de artilerie grea, autopropulsată. Ar fi nevoie și de circa 70.000 de militari, plus forțe logistice numeroase pentru susținerea spatelui frontului. Dar aceasta nu este o problemă: ca urmare a mobilizării parțiale, Armata Ucrainei are, în acest moment, 700.000 de militari sub arme (!). De fapt, mare parte sunt lipsiți de arme – dar precum am văzut, situația tocmai se rezolvă, pe axa Madrid – Washington – Seul. Iar la început de septembrie, primul contingent, mobilizat încă din februarie – martie, își va fi terminat perioada de instrucție și va fi pregătit să urce pe front.

În prezent principalele operațiuni se desfășoară în Donbass, unde 10 armate rusești, aproape epuizate după o ofensivă de o lună, reușesc să avanseze doar metru cu metru. Cu un consum de muniție de artilerie de 2.000 tone/zi. Iar muniția de 152mm începe să lipsească: Rusia a cerut Belarus să-i cedeze 1074 tone din stocurile din Brest și Mogilev. La sud de Donbass, pe un front ce se întinde de la Doneț la Herson (562 km), Armata Rusă are 35 Grupe de Luptă. Densitatea este mică (16 km/ grup) și, în aprecierea militarilor britanici (de obicei foarte bine informați), efectivele sunt în realitate de 50% ... 80%.

Deci, cam 20 mii de militari ruși, cu perspectiva ca în 30 ... 40 de zile Ucraina să aducă în zonă 70.000 de militari, cu dotare blindată și de artilerie second-hand, dar totuși în stare bună. Exact cum sublinia domnul Biden: produsul „unui efort global”, pe Axa Madrid – Washington – Seul. Dacă totul merge conform celor stabilite, spre sfârșitul lunii august, poate începutul lunii septembrie, forțele ucrainene vor avea acea superioritate de 1:3 necesară pentru a străpunge apărarea rusă din zonă, pe un front suficient de larg pentru dezvoltarea în adâncime. Exact ce zicea gl. Budanov, șeful GRU kievean: „Veți vedea că în direcția Mikolaiv și Herson are loc o anumită schimbare. Este doar o chestiune de timp pentru Herson.”

Iar ruperea frontului la Herson ar însemna, la orizontul lunilor septembrie – octombrie, prăbușirea Frontului de Sud rusesc, eliberarea litoralului ucrainean și izolarea Crimeii.  Dar punctul tainic de cotitură a avut deja loc, la Madrid. Și foarte puțini l-au sesizat.