Vizita cancelarului german Olaf Scholz în China a stârnit nenumărate comentarii, majoritatea critice. Dar nu poți înțelege tot filmul privind doar o fotografie...

Echilibrul dinamic

Conform Constituțiai Republicii Populare, Partidul Comunist Chinez, PCC, este forța politică conducătoare a țării. Realitatea este ceva mai complexă. Pentru a conduce China, Activul PCC trebuie să realizeze o permanentă armonizare a intereselor și forțelor care definesc dinamica politică internă și externă a Chinei. În esență, este vorba de Admnistrație, Economie și Armată. Dacă Administrația (adică PCC) abdică de la îndatoririle sale și lasă destinele Statului în seama lobby-ului economic, China intră pe traiectoria disoluției gorbacioviste. Dacă frâiele sunt lăsate în mâinile militarilor, China intră pe traiectoria aventurii militariste. PCC trebuie să-și definească foarte precis drumul, echilibrând dinamic aceste forțe cu interese complementare, dar parțial antagonice.

De ceva timp, China se confruntă cu probleme economice și financiare. În vară, ecoul social al acestei situații a fost amortizat de o serie de operațiuni de ”carantinare” la scară amplă, sub pretext pandemic. Pentru președintele Xi Jinping, evoluția a fost cu atât mai neplăcută cu cât se apropia cel de-al 20-lea Congres Național al PCC, prilej cu care spera să dobândească cel de-al treilea mandat la conducerea Chinei.

Precum s-a văzut chiar cu prilejul Congresului, situația a stârnit tensiuni chiar în rândul Activului PCC – deci vă dați seama care va fi fost nivelul tensiunilor în medii militare și economice, fiecare dintre acestea având câte un candidat pentru mandatul pe care, până la urmă, și l-a adjudecat domnul Xi. Colac peste pupăză, acest joc politic complicat a trebuit dus pe fondul intrării întregului sistem economic mondial într-o pre-criză.

Partida Generalilor

Analiza cronologică arată că primii s-au manifestat exponenții structurilor de forță, pe care domnul Xi miza pentru menținerea carantinei și, implicit, a ordinii sociale. În viziunea Partidei Generalilor, angrenarea Statelor Unite în Ucraina făcea improbabilă o angajare deplină în Taiwan. Apărea o fereastră de oportunitate pentru o soluție militară a unificării Chinei – proiect privit cu tradițională reticență de Administrație, de PCC. Având însă nevoie de militari pentru a menține echilibrul social și a obține realegerea sa, președintele Xi a părut să accepte soluția propusă de generali, în schimbul sprijinului politic.

• Numai să nu vă lăsați provocați!

Drept urmare, însuflețiți de exemplul Moscovei și încrezători că Statele Unite nu vor avea replică, militarii chinezi au început să zăngăne din arme prinprejurul Taiwanului, la fiecare vizită a politicienilor americani la Taipei. La acel moment, domnul Xi le-a zâmbit îngăduitor – iar Partida Generalilor l-a susținut în dezbaterile preliminare pentru un nou mandat.

Partida Industrială

Asta a alarmat Partida Industrială, care i-a atras respectuos atenția domnului Xi că, dacă urmează exemplul domnului Putin, China riscă sancțiuni devastatoare: cam 90% din produsele chineze de înaltă tehnicitate se fac cu integrate din Taiwan. Dânsul le-a răspuns industriașilor că nu va angaja China pe traiectoria moscovită, care în ultimul secol s-a dovedit, în repetate prilejuri, inadecvată și chiar foarte, foarte păguboasă pentru China. Dar pentru a putea reechilibra lucrurile, îi trebuie sprijin pentru un nou mandat... S-a convenit în acest sens, iar și Partida Industrială a sprijinit, în dezbaterile preliminare, candidatura domnului Xi pentru un al treilea mandat.

Iar apoi a survenit decizia Departamentului pentru Comerț al Statelor Unite care, cu câteva zile înainte de Congresul PCC, a restricționat vânzarea către China de semiconductori și echipamente de ultimă generație pentru fabricarea acestora. Asta a alarmat Partida Industrială: dacă relațiile sino-americane continuă pe această traiectorie, apare riscul extinderii restricțiilor la semiconductorii pentru produse civile. Iar în materie de microprocesoare, China depinde de Coreea de Sud și Taiwan, mai precis de Samsung și TSMC, singurele întreprinderi care pot în acest moment produce în masă procesoare cu definiția de 5 nanometri. China abia se străduiește să asimileze tehnologia precedentă, cu definiția de 10 nanometri.

Dubla partidă

Domnul Xi, , având în spate o carieră politică de peste 40 de ani, a ales o strategie clasică: jocul în dublă partidă. Deci în preziua Congresului, domnul Xi i-a chemat pe generali:

• V-am zis să nu vă lăsați provocați? Și uite ce a ieșit. Lăsați-o deci mai moale!

Generalii n-au avut replică – mai ales că principalele programe de modernizare a Armatei chineze depind și ele de accesul la microprocesoare de 5 nanometri. Spre marea satisfacție a Partidei Industriașilor, documentele Congresului 20 au reafirmat principiul reunificării pașnice a Chinei.

Fie-mi iertată comparația, domnul Xi a procedat exact precum tovarășul Stalin, în anii luptei pentru Putere: mai întâi s-a aliat cu aripa de Stânga a Biroului Politic, condamnând ”devierea de Dreapta”; apoi s-a aliat cu aripa de Dreapta a Biroului Politic, condamnând ”devierea de Stânga”. Și astfel Centrul a ieșit câștigător.

În Centru, Partidul

Prin această dublă manevră, precis executată, domnul Xi a reafirmat rolul PCC de arbitru al forțelor care animă societatea chineză. Rol care, în ultima perioadă, fusese contestat mai mult sau mai puțin deschis și de generali, și de industriași. Mulțumit de restaurarea supremației PCC, Aparatul de Partid s-a realiniat instantaneu în spatele Liderului. Astfel încât domnul Xi a fost reales fără emoții.

Acum are în față greul: să gestioneze destinele Chinei pe marea învolburată a unei Ordini Mondiale zdruncinate. Dacă sistemul mondial intră în criză economică, care vor fi ecourile asupra Chinei? Dacă regimul de la Moscova, sub povara înfrângerii militare și a sancțiunilor, se prăbușește, care vor fi efectele asupra regimului de la Beijing?

Domnul Xi a preferat să abordeze proactiv situația. Imediat după Congres, a organizat vizita la Beijing a cancelarului Scholz.

Cauza ultimă

Sosit în China, cancelarul german și-a informat gazdele că Rezerva Federală a SUA va tripla dobânda de referință. Decizia e justificată în contextul în care Regimul Putin se străduiește să bage Occidentul în criză energetică. Pentru a face față acestei agresiuni, Occidentul trebuie să chivernisească fiecare dolar: nu mai are bani de dat Statelor emergente, inclusiv din BRICS. Fluxul financiar se va inversa, exact ca în anii 1977 – 1978: banii vor curge dinspre statele îndatorate, plătitoare de dobânzi, către G7.

Germania și China fiind ambele economii orientate spre export, vor fi grav păgubite: clienții lor tradiționali din Asia, Africa, Orientul Apropiat și America de Sud nu vor mai avea bani să le cumpere produsele. O vor lua pe urmele Turciei, unde inflația e de 80%. Fiindcă în toate aceste state, până acum cliente ale Chinei, banii se vor duce pe achitarea dobânzilor mult crescute la creditele primite de la Occident în anii precedenți. Deja, în octombrie, exporturile Chinei au intrat în recesiune: -0,7% față de acum un an.

Cauza ultimă a acestei alunecări în criză este dorința lui Vladimir Putin de a-și adjudeca o halcă din Ucraina. Atât domnul Xi, cât și domnul Scholtz știu bine că decizia Kremlinului de a distruge Ucraina are caracter oportunist, e motivată de interese economice.

În 2010, mari zăcăminte de gaze naturale au fost descoperite la sud-est de Harkov. Ele se întind până în regiunile vecine, Doneț și Luhansk. Volumul estimat e de două mii de miliarde metri cubi: consumul întregii Uniuni Europene pe cinci ani. Neavând tehnologia necesară exploatării, autoritățile de la Kiev au semnat în 2013 un acord cu SHELL pentru exploatarea acestor rezerve, și cu EXXON-MOBIL și SHELL pentru exploatarea zăcămintelor de gaze din Marea Neagră. La care Moscova a considerat necesar să apere interesele GAZPROM cu tancul, crucișătorul și racheta. Iar de dragul intereselor GAZPROM, interesele mult mai ample ale Chinei și Germaniei au ajuns să fie periclitate.

Deci Rusia și-a trimis tancurile în Ucraina, ca să-și apere interesele economice. Asta seamănă leit cu modul în care, acum aproape 200 de ani, Imperiul Britanic și-a trimis trupele în China, pentru a-și apăra interesele comerciale: Războiul Opiului. Asta l-a pus pe domnul Xi în fața câtorva întrebări fundamentale, cărora va trebui să le dea răspuns în perioada imediat următoare: oare aceasta este Noua Ordine Mondială pe care și-o dorește China? Reîntoarcerea la Politica Canonierelor, la imperialismul de acum mai bine de un secol? Oare merită să sprijine această strategie a Rusiei, țară care nici nu se numără printre primii 10 parteneri comerciali ai Chinei, fiind pe locul 15, după Mexic și Tailanda și reprezentând numai 2% din schimburile economice ale Chinei? Oare merită riscul, atunci când SUA, Japonia, Coreea de Sud, Germania, Olanda și Anglia, care reprezintă împreună 36% din schimburile economice ale Chinei, adică peste o mie de miliarde de dolari, au votat în Adunarea Generală ONU contra politicii imperialiste a Rusiei lui Putin?

Acordul

Punând într-un talger al balanței interesele tandemului Putin - GAZPROM, iar în celălalt, responsabilitatea de a asigura bolul de orez de pe masa a 1.400 de milioane de chinezi, decizia a fost simplă. Domnul Xi s-a pus ”de acord” cu cancelarul Germaniei. Natura exactă și întinderea acestui acord sunt greu de evaluat la acest moment, dar de a doua zi, toată lumea – mass media din SUA, Guvernul Germaniei, președintele Chinei, ba chiar și Kremlinul – au început să evoce necesitatea demarării de negocieri între Rusia și Ucraina.

Fără îndoială, la acest moment domnul Xi, proaspăt reales prin sus-amintitele strategii, are autoritatea să impună orice curs dorește celor trei forțe care determină evoluția politicii externe a Chinei. Dacă ordonă, de mâine schimburile comerciale cu Rusia îngheață. Dar nu are interesul să procedeze astfel, fiindcă regimul de la Moscova ar cădea, iar asta ar putea destabiliza inclusiv situația din Asia Centrală, cu efecte asupra Chinei.

De aceea, domnii Xi și Scholz au semnalizat clar ce și cât doresc: nu o schimbare de regim politic (cum cere partea ucraineană), ci o schimbare de curs politic la Moscova. O dezescaladare. Așa cum arăta ulterior cancelarul Olaf Scholz în conferința de presă, „războiul în Ucraina creează o situație periculoasă pentru lumea întreagă, iar în China se știe că o escaladare ar avea consecințe pentru întreaga lume. ”

Rădăcinile

Pentru a da un caracter foarte concret, deci presant acestei cereri, domnul Xi a ales să transmită, vineri, cea mai directă critică la adresa războiului purtat de Vladimir Putin în Ucraina, avertizându-l explicit pe președintele rus să nu recurgă la arme nucleare.

În plan extern, poziția președintelui Chini este corectă. Iar în plan intern, este inatacabilă: de decenii, doctrina nerecurgerii la armele nucleare e temelia politicii Chinei. Să privim în trecut pentru a înțelege prezentul și a întrezări viitorul.

În octombrie 1962, chiar când liderul de atunci al României, Gheorghiu-Dej, făcea un turneu prin Orientul Îndepărtat, a izbucnit criza rachetelor din Cuba. Datorită ambiției liderului sovietic Hrușciov, de a egala militar Statele Unite, vreme de câteva zile lumea s-a aflat pe muchea unui război nuclear. Sosit la București cu avionul, Gheorghiu-Dej a aflat cu nepăcută surprindere că, în absența sa, Moscova pusese Armata română în alarmă de luptă și se pregătea să introducă armament nuclear în România. Și-a dat seama că, datorită poziției României de placă turnantă spre Bosfor și Adriatică, țara era oricând în postura de a fi angrenată, fără vrere și fără știre, într-un război nuclear devastator.

Din acel moment datează relațiile cu totul deosebite dintre România și China, care au reverberații și în ziua de azi. Într-adevăr, în octombrie – noiembrie 1962, China și România s-au aflat în poziții similare: pe punctul de a fi angrenate, fără vrere și fără știre, într-un conflict nuclear ruso-american. Cu urmări catastrofale și pentru România, și pentru China. În cel din urmă caz, mecanismul era simplu și cinic: contemplând posibilitatea anihilării reciproce, nici americanii și nici rușii n-ar fi dorit să lase lumea moștenire Chinei.

China și România erau, deci, victime sigure ale unui eventual război nuclear decis de alții – ceea ce a determinat politica externă a ambelor state, în următoarele decenii. În fața aventurismului militar al Moscovei, China a optat pentru crearea propriului arsenal nuclear, cu scop de descurajare. În mod similar, România a optat pentru intrarea sub umbrela nucleară a NATO. Cei ce cunosc, știu: opțiunea României a fost corect înțeleasă.

În acest context determinat istoric, domnul Xi a declarat: „comunitatea internațională ar trebui să se opună împreună utilizării sau amenințărilor cu utilizarea armelor nucleare, să pledeze pentru ca armele nucleare să nu poată fi folosite, pentru ca un război nuclear să nu poată fi purtat, pentru a preveni o criză nucleară”. Pe scurt, deși nu a numit vreo țară, se înțelege că Rusia ar trebui să-și schimbe politica de amenințări cu războiul nuclear.

Decizia domnului Xi de a se distanța de Regimul Putin scoțând la înaintare problema amenințărilor cu arma nucleară este inatacabilă în plan politic intern: nimeni, oricât de putinofil ar fi, nu-și permite să evoce abandonarea unui principiu fundamental, istoric al politicii chineze, de dragul intereselor din Donbass ale GAZPROM. De aceea, faptul că domnul Xi cere schimbarea cursului politicii Moscovei, având în spate toate forțele politice ale Chinei și un vast sprijin internațional, a avut ecou imediat la Kremlin.

Telepatie

Deîndată, discursul domnului Putin s-a schimbat, de ca și cum ar fi fost în legătură telepatică cu domnii Xi și Scholtz. Glăsuind la o conferință la care au participat experți în politică externă, dânsul a comentat, parcă cu regret: „folosirea armelor nucleare nu are niciun rost, nici politic, nici militar”. Și din acel moment a început căderea domnilor Medvedev și Șoigu, principalii susținători fervenți ai ”atomizării” Ucrainei.

Astfel, confruntat cu neregulile majore din Armată și economie, domnul Putin a creat un nou organism guvernamental, Consiliul de Coordonare, care va gestiona sub aspect economic și logistic ”operațiunea specială” din Ucraina: transformarea economiei, stabilirea țintelor de aprovizionare, monitorizarea prețurilor, furnizorilor și logisticii, ridicarea moralului trupelor prin îmbunătățirea condițiilor de trai, asigurarea plăților promise la încorporare și a beneficiilor sociale pentru familiile militarilor mobilizați.

E un fel de ”Guvern restrâns”, de război, a cărui primă ședință a avut loc zilele trecute, prilejuind o mare surpriză: Consiliul este condus de doi civili, prim-ministrul Mihail Mișustin și primarul Moscovei, Serghei Sobianin – și niciunul dintre ei nu e cunoscut ca un entuziast sprijinitor al agresiunii din Ucraina. Iar ordinele acestor civili cu viziuni relativ moderate (în context rusesc) devin obligatorii pentru viceprim-miniștrii și managerii financiari și economici de rang înalt, dar și pentru șefii din Ministerul Apărării, Serviciul Federal de Securitate, Serviciul de Informații Externe, Garda Națională, Ministerul de Interne și Ministerului pentru Situații de Urgență. O primă decizie a și fost avizată de noul Consiliu: navele de război rusești ale Flotei din Pacific, desfășurate până de curând amenințător în Marea Mediterană, se întorc acum acasă, la Vladivostok.

Toate acestea se petrec în ajunul Bătăliei pentru Herson. Dacă, așa cum e de așteptat, Armata rusă va înregistra un nou eșec, dacă după pierderea a 80.000 de militari Rusia va reajunge la frontierele sale din februarie 2022, situația va fi gestionată de doi civili: Mișustin și Sobianin. În acest context - după bătălia de la Herson – și Administrația SUA pledează pentru o reluare a negocierilor. Fiindcă e de așteptat ca negocierile să nu mai plece de la pretenția nerealistă, chiar obraznică a Rusiei de capitulare imediată și necondiționată a ... învingătorilor. Mai ales că ministrul adjunct rus de externe, Andrei Rudenko, tocmai a declarat că partea rusă nu are precondiţii pentru negocierile cu Ucraina. Iar doi civili, Mișustin și Sobianin, vor stabili strategia de negociere – aspect care îi convine domnului Putin, care i-a numit fiindcă bănuiește cum va fi treaba cu Hersonul și nu dorește să rămână în Istorie ca acela care a cedat teritorii tocmai anexate la Rusia...

Contribuția Chinei la acest drum spre pace este limitată de alt principiu tradițional al politicii sale externe: neamestecul în treburile interne. China nu va da niciodată direct sfaturi Rusiei ce trebuie să facă. De aceea domnul Xi nu a spus de-a dreptul că Rusia ar trebui să facă așa și pe dincolo, ci a bătut șeaua ca să priceapă măgarul: „comunitatea internațională ar trebui să se opună împreună utilizării sau amenințărilor cu utilizarea armelor nucleare.” De aceea, autoritățile chineze au ales să cenzureze discursul preînregistrat al lui Charles Michel, la cel de-al 5-lea Forum Hongqiao/CIIE din Shanghai: nominaliza direct Rusia, într-un mod deosebit de critic la adresa „războiului său ilegal împotriva Ucrainei". Era amestec direct în treburile Moscovei...

Precum spunea chiar domnul Michel, „China are un rol în folosirea influenței sale pentru a opri războiul brutal al Rusiei”. Dar, în pofida influenței sale, China e limitată de principiile sale și nu va putea deschide singură drumul spre o pace negociată în Ucraina. Rămâne deci să-și găsească un partener cu mai mare latitudine de acțiune, dar și cu audiență internațională semnificativă. Va fi Germania? Va fi alt stat din lista primilor 10 parteneri economici ai Chinei? Oricum va fi, Beijingul va trebui să renunțe la parteneriatul cu Kremlinul în contestarea radicală a Ordinii Mondiale actuale – care, fie vorba între noi, o fi ”nedreaptă”, dar a favorizat creșterea economiei chineze cu 500%, în numai 20 de ani.