Andrei ajunsese la pușcărie dintr-o prostie. Avea 45 de ani, era un prosper om de afaceri și toate treburile păreau așezate. Mă rog, cât de așezat poate fi un lucru în România.

- Nu te întreb cum ai făcut primul milion, dar cum naiba ai ajuns la atâtea? Îl întrebau în glumă prietenii. - Eu zic să nu mă întrebați de nimic, le răspundea Andrei cu toată seriozitatea.

Zece ani nimeni nu-l deranjase. Nestingherit, și-a văzut de ale lui. Până într- o zi când, un procuror plin de zel și dornic de afirmare, și-a dorit să aresteze un greu al oamenilor de afaceri. Iar Andrei intrase demult în categoria greilor, devenind, fără să-și dorească, un trofeu râvnit.

Și uite așa, un străin a ajuns să îl întrebe cum și-a făcut toate milioanele, nu doar pe primul.

Vă las pe voi să ghiciți cum l-au prins. De fapt, nu-i loc de niciun mister, totul i s-a tras de la un denunț. Un individ atacat de codul penal, s-a gândit să-și scape propria piele, sacrificând-o pe a altuia. Denunțatul, la rândul lui, a folosit aceeași tehnică și uite așa a scăpat și el. Toate bune și frumoase, dar la pușcărie cine se mai ducea? Andrei a fost victima colaterală- denunțat de un denunțat.

- Asta-i calitatea oamenilor. Niște jeguri toți. Astea au fost singurele vorbe pe care Andrei le-a rostit în fața procurorului. - Să înțeleg că nu dați nicio declarație? - Sunt orice, mai puțin jeg și denunțător. - Haideți, domnule, credeți că noi nu știm că terenurile alea nu s-au retrocedat singure? Vă las să vă con sultați cu avocatul, poate vă răzgândiți. Prejudiciul e enorm.

Vă vine sau nu să credeți, eroul nostru n-a vorbit. Ba mai mult, spunea în gura mare că e nevinovat și va demonstra asta. I-au râs în nas și l-au ținut arestat preventiv patru luni. L-au trădat toți prietenii, toți angajații. Chiar și cei mai de încredere.

- Nu-mi vine să cred că Mari a dat o asemenea declarație.

Andrei citea cu mâinile tremurânde declarația dată de contabila sa cea mai de încredere și se minuna.

- Nu pricep de ce a mințit. Nimic din ce a scris aici nu e adevărat. - Probabil s-a temut să nu aibă soarta ta, i-a explicat avocatul.

După ce că era arestat, s-a mai trezit și cu întreaga avere sechestrată. Familie nu prea avea- decât un frate stabilit în Vietnam și o soție veșnic nemulțumită. A ajuns acasă după patru luni sleit și de puteri și scârbit de ce trăise. Când colo, ce-l aștepta acasă :

- Nici la salon nu mai pot merge. Toată lumea se uită la mine ca la o ciudată. Prietenul lui Carmen măcar a primit control judiciar, nu arest preventiv ca tine. - Îmi pare rău, o să se uite, ai să vezi. - Ba nu, e un coșmar! Am chemat manichiurista acasă și mi-a cerut 200 de lei. Îți dai seama ? - Dana, manichiurista ta e ultima mea problemă acum. - Normal, viața mea distrusă nu contează pentru tine. - Te rog, ești singura mea familie că pe frate-meu nu pot conta. Hai să ne concentrăm pe problema mea, dacă vrei să ne fie bine. Într-o oră vine și avocatul ca să vorbim.

Femeia nu părea prea preocupată. Se privea în oglindă, vădit nemulțumită:

- Acum îmi spui că vine avocatul? Care? Ăla frumușel? Uită-te și tu la mine cum arăt, zici că sunt femeia în casă. - Dana, ești foarte frumoasă. În plus omul ăla nu are nicio treabă cu tine. - Adică ce vrei să spui, că eu sunt aia frumoasă , da proastă? Uiți că am terminat și eu Facultatea de Drept ? - Dana, ți-au trebuit nouă ani ca să îți iei licența. Las-o așa. - Bine, fă mișto de mine cât vrei! Mă duc să mă schimb.

Peste 30 de minute avocatul lui Andrei a apărut la ușă cu o servietă în mână.

- Bună seara! - Intrați, l-a poftit Dana.

Bărbatul a măsurat-o din cap până în picioare, năucit de decolteul adânc și de lipsa sutienului, mai ales într-un moment ca ăsta. Ea s-a făcut că nu observă că e privită și i-a vorbit :

- Să vă ajut cu geanta, domnule avocat? - Nu, doamnă, e foarte grea.

Au intrat împreună în birou unde îi aștepta Andrei.

- Mi-ai adus dosarul ? - Desigur, doar că îl am pe un memory stick. Nici n-am apucat să mă uit pe el. - Până la urmă, mă trimite în instanță sau nu? - Absolut. Dacă nu ai vrut să faci un acord sau un denunț, ceva. - Am mai discutat despre asta. Important e să vedem ce facem cu sechestrul. O parte din imobile sunt pe numele Danei. Nu e ilegal ce au făcut? - Am contestat deja sechestrul. Așteptăm să primim termen. Important e să studiem dosarul. - Păi studiază-l. - Că tot veni vorba, trebuie să discutăm și despre onorariu de studiu. - Alți bani? Știi că sunt cam strâmtorat. Ridică-mi sechestru și îți plătesc fără probleme. - Andrei, plătește-i omului, nu fi zgârcit! - Dana, vrei, te rog, să ne lași singuri? ​- Da de ce dragă, sunt soția ta. Avocatul îi privea pe cei doi cum te uiți la un meci de tenis. În mod clar ținea cu doamna, că doar din direcția aia veneau veștile bune. În plus, Dana era o femeie frumoasă și bogată, cu un bărbat care avea toate șanșele să ajungă la pușcărie. Deci era disponibilă. Cum să rateze o asemenea ocazie ?

Câteva vorbe despre acest avocat. Își câștigase oarece renume printre infractori, nu atât datorită calităților sale ori a pregătirii alese, cât mai ales datorită relațiilor nepotrivite pe care le avea cu anumite judecătoare singure, dornice de aventuri.

Gurile rele spun că se străduia nespus ca toate dosarele să îi fie judecate doar de anumite doamne, pentru care avea o oarecare slăbiciune. Dar gura lumii e slobodă și cine suntem noi să-i judecăm pe alții? Să revenim la firul poveștii. Băiat isteț și descurcăreț, avocatul simțea că Dana era pentru el o carte norocoasă. Doar că nu știa încă cum anume o va folosi.

Întâlnirea din seara aceea s-a încheiat cu promisiunea că toată lumea va citi dosarul, iar onorariul se va stabili la final. Dar știți vorba aia cu o nenorocire care nu vine niciodată singură? Se pare că este cât se poate de adevărată.

A doua zi, la ora șapte dimineața, Andrei a fost din nou luat în cătușe și dus la parchet. De data asta habar n-avea ce făcuse. Era atât de buimac când a bătut poliția la ușă, încât îi invitase la o cafea și un pahar de whiskey. S-a trezit cu un avocat din oficiu care n-a fost în stare să-i spună decât trei cuvinte – semnați în stânga.

Și iar l-au dus la arest preventiv. De data asta, nimeni n-a mai fost șocat ori luat prin surprindere.

Mă gândesc dacă mai are vreun rost să vă spun motivul arestării. De fapt, altul e subiectul de azi.

Dana, nevastă-sa, femeie prevăzătoare și cunoscătoare în ale dreptului, văzându-și bărbatul smuls din așternuturi în răcoarea dimineții, s-a gândit la ce-i mai rău. Cu toate astea, nu putea ieși din casă nearanjată. Dacă o surprindea lumina vreunei camere sau flash-ul unui aparat foto? După două ore de aranjat, a căutat numărul avocatului și i-a spus fără nicio tresărire :

- Iar l-au luat pe Andrei. - Ajung în 30 de minute.

Între timp, Andrei, ajuns inculpatul de serviciu, și-a sunat soția să o liniștească că este totul în regulă :

- Dana, mi-au făcut alt dosar. M-au reținut 24 de ore și mâine mă duc la mandat. Sună-l tu pe avocat să vină la mine. - L-am chemat deja. - Perfect. Cred că iar o să lipsesc câteva luni. - Nu mai vorbi așa. E un avocat bun, o să te scoată. - Am auzit niște lucruri dubioase despre el. Sper să nu fie adevărat. - Spui prostii, e cel mai bun.

Convorbirea se încheiase. Dana îl aștepta pe avocat cu o bucurie nemascată. 

- Haideți să bem o cafea mai întâi. V-am trezit din somn. - Aș vrea să mă duc direct la parchet.

Dana a izbucnit într-un plâns artistic, agățându-i-se de gât :

- Nu mai suport toate astea.

Avocatul i-a primit îmbrățișarea și încerca să o consoleze, în timp ce îi mângâia părul. S-au așezat pe o canapea, încercând fiecare să înțeleagă ce se petrecea. Ce dracu face asta? Se dă la mine pe față?, se gândea avocatul.

- Doamnă, haideți să ne liniștim. - Spune-mi Dana. - Bine, Dana. Chiar trebuie să plec. - Merg cu tine. - Dar n-ai să-l poți vedea. L-au dus probabil la arest. - Vreau să merg cu tine, ce nu înțelegi? - Ok. Să ne grăbim. Mergem cu mașina ta pentru că a mea e în service.

S-au urcat într-un Porche cu două uși și au plecat. Pe drum :

- Câți ani ai, domnule avocat ? - Spune-mi Florin. Am 36. Tu ? - Nu-i frumos să întrebi o doamnă. - Iartă-mă. - Ești însurat? - Nu. - Iubită ai? - Mă văd cu cineva, dar nu-i nimic serios. - Ai cam multe poze cu ea pe facebook pentru cât de neserioasă e relația. - M-ai spionat ?

Cei doi își spuneau lucruri care naveau nicio legătură cu momentul în care se aflau. Tipa chiar se dă la mine, sunt un prost dacă las să-mi scape.

- Îmi plătești tu onorariul pentru noul dosar? Că bănuiesc că Andrei nu are bani. - Sigur că eu îți plătesc. - Atunci trebuie să îți spun ca Andrei are și restanțe la mine.

În treacăt vă spun că soțul Danei a primit cele 29 de zile de arest preventiv. Faptele erau atât de vechi că le și uitase.

Au trecut trei zile de când Dana și avocatul nu se mai văzuseră. Dana l-a sunat cu o oarecare iritare :

- Un semn n-ai mai dat. Îmi sare ăsta în cap că vrea alt avocat, că tu nu te duci la el în arest. Pe mine m-ai uitat de tot. Ce-i cu tine ? - Iartă-mă. Am avut un dosar la Constanța. În 20 de minute sunt la tine. Ca să mă ierți îți aduc o ciocolată. ​- Îmi trebuie mai mult decât atât.

Orele ce au urmat ni le putem doar imagina. Dar, judecând după faptul că începând din ziua aia avocatul a fost zărit zi de zi în compania doamnei, ba uneori chiar conducându-i frumoasa mașină, ne putem gândi că ceva a fost acolo.

Unii colegi bârfeau că i-ar fi văzut săruntându- se chiar în fața arestului. Eu nu cred. Lumea-i rea și exagerează. E multă invidie.

Alții zic că avocatul a făcut tot posibilul ca domnul Andrei să stea cât mai mult timp despărțit de soție. 11 luni de arest preventiv vi se par multe?

Cert este că Andrei nu a și-a mai permis alt avocat decât cel pe care soția lui, Dana, i-l ridicase atât în slăvi.

Mă gândeam dacă asistat de un avocat din oficiu n-ar fi fost mai norocos...

Poate nu-l condamnau la 6 ani de închisoare.