Condamnarea avocatului Robert Roșu la cinci ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa” a dus la o solidarizare fără precedent a breslei avocaților, care a socotit pedeapsa primită de unul dintre membrii ei complet nedreaptă, dar și un atac la însăși menirea meseriei, de a apăra clienții.

Achitat de  Curtea de Apel Brașov, Robert Roșu a fost condamnat, în mod surprinzător, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

După un aproape un an petrecut în penitenciarele Rahova și Jilava, din 17 decembrie 2020 până în 23 noiembrie 2021, Robert Roșu a fost achitat în urma recursului în casație, de către un alt complet al aceleiași instanțe care l-a condamnat, ICCJ.

La două luni de la liberare, Robert Roșu a acordat primul interviu jurnalistei Adina Anghelescu pentru gândul.ro.

Iată ce spune despre șocul intrării în închisoare:

„Mai întâi, a fost șocul inițial al veștii că am fost condamnat la 5 ani de detenție. Vestea a fost ca un trăsnet, nu numai pentru mine, ci pentru toată familia mea, pentru colegii mei și prietenii care mă cunosc.

Am trăit sentimentul unei mari nedreptăți și apoi cel al unei mari neputințe.

Apoi, acolo, în penitenciar, intervine instinctul de conservare. Eu am ales să privesc la tot ce se întâmpla în jurul meu ca un observator, ca un spectator, și nu ca participant direct.

Aveam sentimentul, uneori, că mă uit la un film al lui Pintilie sau al lui Porumboiu. Detașarea voluntară a fost prima reacție mentală pe care am avut-o atunci, în prima noapte, când mi-am pus puținele bagaje, alături de alți „noi veniți”, pe un cărucior metalic și am început să îl împingem prin zăpadă, spre celular.

Trebuia să învăț să rămân în picioare, orice ar fi. Să găsesc puterea de a rezista în mediul penitenciar de maximă siguranță. Trebuia să fac asta, mai ales pentru familie, în fața căreia, la vizite, nu voiam să transpară trauma”.

„Mi-am impus să nu accept această nedreptate”

„Dar cea mai mare dificultate, suferință, a fost în urma unei decizii pe care am luat-o. Mai precis, mi-am impus să nu accept această nedreptate, și asta potențează chinul interior.

Există acolo oameni care, știindu-se vinovați, acceptă altfel pedeapsa și trăiesc cu speranța că într-o zi vor reveni în societate. Se spune că justiția penală urmărește, între altele, să îl conducă pe individ la conștiința culpabilității sale.

Eu știam că nu am greșit, că nu pot recunoaște nicio formă de vinovăție”.

Amenințarea procurorului

„De altfel, procurorul de caz, David-Deca, mi-a spus la prima discuție pe care am avut-o, în decembrie 2015, că știe că sunt nevinovat, dar ca mă va chinui dacă nu spun ce dorește dumnealui.

Câți oameni nevinovați ați văzut până acum care să accepte o pedeapsă pentru ce nu au făcut? Și copilul mic, certat fără motiv, se răzvrătește.

Din acest motiv, nici nu am acceptat ca familia sau colegii mei să facă vreun demers pentru o grațiere. Grațierea înseamnă clemență, iar eu nu aveam de ce să fiu iertat”.

Vestea achitării

„Nu a fost deloc o noapte ușoară cea dinaintea pronunțării. Dimineața, la ora 6.00, am plecat la locul de muncă, la spălătorie. În acea zi, am mers în mai multe secții, de unde am cărat hainele murdare ale deținuților, alături de ceilalți care erau alocați la același punct de lucru din Jilava. La spălătorie nu am avut telefon.

Am aflat soluția când am ajuns în celulă, la câteva ore după ce se dăduse pronunțarea.

Primul care mi-a dat vestea achitării a fost Viorel Hrebenciuc. Văzuse la televizor”.

„Voi lupta până la capăt”

La întrebarea: „Spuneți sincer, după un asemenea calvar, aveți resentimente? Priviți înapoi cu ură? Cu dorință de răzbunare?”, Robert Roșu a răspuns:

„Categoric nu. Pentru că sunt credincios. Nu urăsc pentru că nu vreau să îmi fac singur rău. Pe de altă parte, faptul că voi lupta până la capăt, pentru că asta voi face, voi lupta până la capăt, nu este o decizie luată în scop terapeutic sau vindicativ. (...)

Răzbunare? Nici vorbă. Lupt până la capăt pentru că doar așa pot reechilibra balanța dintre o pedeapsă nemeritată și o condamnare asumată.

Statul român trebuie să își asume eroarea deciziei de condamnare până la capăt.”, mărturisește Robert Roșu în interviul acordat pentru Gândul.