Alţi 69 de cetăţeni români şi străini (45 români şi 24 de străini) au ajuns în România din Libia azi dimineaţa, cu o aeronavă militară C-130 Hercules a Ministerului Apărării Naţionale (MapN), informează un comunicat al instituției.
Aeronava militară de transport a decolat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de pe Aeroportul din Tripoli (Libia) către România.
De la începutul acestei săptămânii, aeronavele militare ale MApN - Hercules C-130 şi Spartan C-27 -, au adus în ţară peste 150 de cetăţeni români şi străini. Aeronava militară C-27 J Spartan, aflată în a doua misiune, a aterizat sâmbătă, la ora 18,10, în Malta, unde va rămâne în aşteptare, pregătită să decoleze de urgenţă, în funcţie de necesarul de zboruri stabilit de MApN şi MAE. Ministerul Afacerilor Externe a mai anunțat că azi are loc îmbarcarea a 26 de cetăţeni români, care au reuşit să ajungă la Benghazi, pe fregata britanică HMS Cumberland, urmând a fi transportaţi în Malta. Alţi 26 de cetăţeni români au fost îmbarcaţi şi urmează a fi transportaţi pe ruta Malta-Budapesta, prin intermediul avionului pus la dispoziţie de Ungaria, spune MAE. Un număr de cetăţeni români a fost îmbarcat din portul Ras Lanuf astăzi, 27 februarie 2011, la bordul unui feribot aparţinând Federaţiei Ruse. De asemenea, consulul României aflat pe aeroportul din Tripoli a coordonat operaţiunea de îmbarcare a 11 britanici, un român, 2 bulgari, 3 americani pe un avion cu destinaţia La Valetta. Solidaritate europeană Ca urmare a activării la nivelul Uniunii Europene a mecanismului de monitorizare şi informare pentru protecţie civilă, cu scopul sprijinirii cetăţenilor europeni din Libia, în spirit de solidaritate şi întrajutorare cu ţările Uniunii Europene, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a aprobat ca la bordul aeronavelor militare române să aibă acces, alături de cetăţenii români, şi cetăţeni ai altor state.
Măsura este reciprocă. Mai mulţi cetăţeni români au fost evacuaţi în ultima săptămână la bordul unor aeronave europene.
Din evidenţele MAE, aproximativ 500 de români se aflau în Libia în momentul începerii revoltelor. În jur de 334 dintre aceştia au sosit între timp la Bucureşti. Unii au venit cu zboruri de linie, alţii cu cursele speciale puse la dispoziţie de statele europene - Austria, Polonia, Ucraina.
Mulţi români se află însă în deşert, chiar şi la 1.000 de km depărtare de capitală, şi nu au posibilitatea de a părăsi zona. MAE a precizat azi că „depune eforturi pentru repatrierea cetăţenilor români care se află în zone îndepărtate, la distanţe mari de capitala Tripoli”.
Ministerul Apărării a precizat că misiunea pe care o desfăşoară în aceste zile Forţele Aeriene ale Armatei României este prima operaţiune de evacuare aeriană a unor cetăţeni aflaţi în pericol într-o ţară străină, după cel de-al Doilea Război Mondial.