Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, revine cu un apel la încetarea conflictelor în lume pentru a ajuta la limitarea propagării COVID-19.
“Există o şansă pentru pace, dar suntem departe de asta. Nevoia este urgentă. Furtuna COVID-19 soseşte acum în teatrele de conflict”, a adăugat el, prezentând un raport asupra progreselor obţinute de la apelul său lansat în 23 martie.
“Virusul a arătat cât de rapid poate să traverseze frontierele, să devasteze ţări şi să bulverseze vieţi. Ceea ce este mai rău abia urmează”, a subliniat şeful ONU.
Declaraţiile sale mai ample le puteţi citi şi aici: Pandemia Covid 19, cea mai gravă criză globală de la cel de-Al Doilea Război Mondial
Secretarul general al Naţiunilor Unite cere: „solidaritate, strângerea rândurilor şi abandonarea jocurilor politice”.
Potrivit acestuia, “un număr substanţial de părţi în conflict” şi-au exprimat acordul pentru o oprire a ostilităţilor, în special în “Camerun, Republica Centrafricană, Columbia, Libia, Myanmar, Filipine, Sudanul de Sud, Sudan, Siria, Ucraina şi Yemen”.
“Dar o imensă prăpastie rămâne între declaraţii şi acţiuni - transformarea cuvintelor în pace pe teren şi în vieţile oamenilor”, şi-a exprimat e Guterres regretul, evocând chiar situaţii ″în care conflictele s-au intensificat”.