În pragul Black Friday, președintele ANPC, Sebastian Hotca, a subliniat importanța informării corecte a consumatorilor pentru a evita reducerile înșelătoare. El sugerează consultarea site-urilor ce compară prețurile, ajutând astfel la crearea unor așteptări realiste în privința ofertelor.
"Recomandam consumatorilor verificarea preţurilor prin consultarea site-urilor care afişează preţuri comparative pentru acelaşi produs, practică ce a dus la îmbunătăţirea constantă a modalităţilor de prezentare a preţurilor şi reducerilor de către magazinele electronice", scrie Sebastian Hotca într-o postare pe Facebook.
Ghidul ANPC pentru reduceri
ANPC și ECC România au publicat un ghid menit să ofere transparență în perioada marilor reduceri de Black Friday. Consumatorii sunt sfătuiți să verifice claritatea prețurilor aflate pe etichete sau online, în special afișarea în lei și cu toate taxele incluse.
Conform ANPC, orice reducere trebuie prezentată vizibil, fie prin prețul nou și vechi, fie prin procentul de reducere. Totodată, prețul redus trebuie să fie mai mic decât cel practicat în ultimele 30 de zile, protejând consumatorii de oferte înșelătoare și asigurând reduceri reale.
Când este Black Friday?
Black Friday (în traducere, "Vinerea Neagră") este termenul care definește ziua de după Ziua Recunoștinței în Statele Unite. Aceasta marchează, de asemenea, debutul sezonului de cumpărături pentru sărbătorile de iarnă, mai ales pentru Crăciun. Pentru că Ziua Recunoștinței cade în a patra joi din noiembrie, Black Friday este celebrată anual între 23 și 29 noiembrie, marcând începutul unei perioade de oferte și promoții care atrage cumpărători din întreaga lume.
În România însă, Black Friday (ziua când magazinele fac reduceri semnificative) vine în general mai devreme, spre începutul lunii noiembrie. Prin urmare, dacă nu ați prins produsul dorit la reducere în România, nu strică să vă uitați la sfârșitul lunii noiembrie și pe website-urile din străinătate.