AVERTISMENT Apple. DEZASTRUL poate lovi oricând. Capitalizarea bursieră sub 1.000 miliarde de dolari

AVERTISMENT Apple. DEZASTRUL poate lovi oricând. Capitalizarea bursieră sub 1.000 miliarde de dolari

După ce Apple a devenit prima companie privată din lume care a depășit, , în termeni de capitalizare bursieră, pragul de 1.000 de miliarde de dolari, pe Bursa din New York, iată acum, la începutul lunii noiembrie, grupul american a avertizat că vânzările în sezonul sărbătorilor de iarbă vor fi probabil sub aşteptările analiştilor.

AVERTISMENT Apple. DEZASTRUL poate lovi oricând

Avertismentul a dus joi la scăderea cu 7% a acţiunile Apple la Bursa de la New York, astfel încât capitalizarea bursieră a companiei americane a scăzut sub pragul de 1.000 de miliarde de dolari. Estimarea Apple ar putea, de asemenea, să adâncească temerile investitorilor privind companiile din domeniul tehnologic, îngrijorări care au provocat declinul titlurilor Amazon şi Google, potrivit agerpres.ro

Apple se aşteaptă la venituri între 89 şi 93 de miliarde de dolari în trimestrul patru din 2018, în timp ce analiştii estimau 93 de miliarde de dolari.

Cook a declarat pentru Reuters că Apple "vede o anumită slăbiciune macroeconomică pe unele pieţe emergente". Ulterior, şeful Apple le-a spus investitorilor că pieţele slabe includ Brazilia, India, Rusia şi Turcia.

În trimestrul trei din 2018, Apple a înregistrat venituri de 62,9 miliarde de dolari şi un profit per titlu de 2,91 dolari, depăşind aşteptările analiştilor, care estimau venituri de 61,5 miliarde de dolari şi un profit pe acţiune de 2,79 dolari.

În această perioadă Apple a vândut 46,9 milioane de iPhone-uri, sub estimările analiştilor, de 47,5 milioane de iPhone-uri, dar preţul mediu de vânzare al iPhone-urilor a fost 793 dolari, peste estimările analiştilor, de 750,78 dolari.

Dar Cook a avertizat că este prudent în privinţa vânzărilor în sezonul sărbătorilor de iarnă, după ce Apple a lansat mai devreme modelele premium XS şi XS Max. De asemenea, fluctuaţiilor valutare vor avea un impact negativ de două miliarde de dolari, a declarat Cook.

Analiştii susţin că tensiunile comerciale dintre SUA şi China vor afecta vânzările companiei, însă Cook s-a declarat încântat de performanţele Apple pe piaţa chineză, unde veniturile au crescut cu 16%, la 11,4 miliarde de dolari, al cincilea trimestru consecutiv în care veniturilor au urcat cu peste 10%.

Pentru anul său fiscal 2018, care s-a încheiat la 30 septembrie, Apple a raportat venituri de 265,6 miliarde de dolari şi un profit de 11,91 dolari per titlu, depăşind estimările privind venituri de 264 miliarde de dolari şi un profit de 11,79 dolari pe acţiune.

 

Ne puteți urmări și pe Google News