Averea Reginei Elisabeta a II-a, un subiect controversat. Cine o să preia Ducatul de Lancaster

Sursa foto: Arhiva EVZ

Potrivit ultimelor estimări, regina Elisabeta a II-a are o avere de 370 de milioane de lire sterline. O mare parte din averea privată a reginei provine din încasările Ducatului de Lancaster, proprietate a regalităţii încă din Evul Mediu.

Regina Elisabeta a II-a are o avere personală estimată de Sunday Times la 370 de milioane de lire sterline, din care o parte este cunoscută şi gestionată de guvern, iar alta este privată. Aceasta va și moștenită de urmașii ei.

Potrivit legislației din Marea Britanie, cheltuielile legate de activităţile oficiale ale reginei și ale membrilor familiei acesteia sunt finanțate printr-un grant guvernamental. Pentru perioada 2021-2022 suma s-a ridicat la 86 de milioane de lire sterline și a fost alocată de Trezoreria Marii Britanii. Alocaţia suveranei este folosită în special pentru a remunera mai mult de 500 de angajaţi de la Windsor.

Averea privată

O mare parte dintre averea privată a reginei provine din încasările Ducatului de Lancaster, proprietate a regalităţii încă din Evul Mediu. Acesta include aproximativ 315 proprietăţi imobiliare rezidenţiale şi proprietăţi comerciale de ultimă generaţie, dar şi mii de hectare de teren agricol.

Toate acestea aduc venituri casei regale. În ultimul an fiscal acestea s-au ridicat la 24 de milioane de lire sterline. O parte din acești bani erau distruiți anual de regină rudelor sale.

„Regina foloseşte aceşti bani pentru costurile de întreţinere ale proprietăţilor sale de la Balmoral şi Sandringham, două reşedinţe private a căror proprietară este. De asemenea, foloseşte aceşti bani pentru a subvenţiona alţi membri ai familiei regale care nu primesc bani publici“, a declarat David McClure, autorul unei cărţi despre finanţele Coroanei, intervievat de AFP.

Proprietăți scumpe

Castelul Balmoral este evaluat la aproximativ 100 de milioane de lire sterline, iar conacul său de la ţară, Sandringham, la 50 de milioane de lire sterline.

Regina Elisabeta a II-a avea şi o pasiune binecunoscută pentru cai, iar grajdul ei personal i-a adus de-a lungul anilor venituri de peste 7 milioane de lire sterline, potrivit site-ului ecvestru myracing.com.

Celebrele Bijuterii ale Coroanei, evaluate la aproximativ 3 miliarde de lire sterline, aparţin simbolic Reginei şi sunt transmise automat următorului monarh.

Averea reginei nu a fost lipsită nici de scandaluri. Dezvăluirile Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ) din 2017 au susţinut că regina avea, prin Ducatul Lancaster, aproximativ zece milioane de lire sterline în fonduri din Insulele Cayman şi Bermuda, cunoscute ca fiind adevărate paradisuri fiscale, potrivit news.ro.