Averea îngropată în Pădurea Băneasa care nici astăzi nu a fost găsită

Averea îngropată în Pădurea Băneasa care nici astăzi nu a fost găsită Sursa foto: Pixabay

Serghei Mizil a readus în atenția publicului o poveste spectaculoasă din anii comunismului, una care pare desprinsă dintr-un film cu spioni și comori ascunse. Într-o intervenție televizată, acesta a relatat cum socrul său, temându-se de represaliile autorităților, a ascuns o sumă uriașă – 70.000 de dolari – în Pădurea Băneasa.

Serghei Mizil, despre comoara socrului său

Problema a fost că, în momentul în care a vrut să-i recupereze, nu a mai găsit locul exact. Acesta a povestit despre atmosfera tensionată a vremii, despre figuri marcante ale epocii și despre teama care îi făcea pe unii să ia măsuri extreme pentru a-și proteja averile.

El a amintit că totul s-a petrecut la scurt timp după două evenimente ce au zguduit structurile de putere: fuga generalului Ion Mihai Pacepa în Occident și arestarea generalului Eugen Luchian.

„După ce a aflat de aceste cazuri, socrul meu a intrat în panică. Credea că urmează și el pe listă, așa că a decis să ascundă cei 70.000 de dolari pe care îi avea. I-a îngropat în Pădurea Băneasa, convins că așa va fi mai în siguranță”, a povestit Mizil.

Comoara care nu a mai fost găsită

Planul de a pune banii la adăpost a eșuat însă spectaculos. După ce pericolul părea să fi trecut, bărbatul s-a întors în pădure pentru a-și lua banii, dar nu a mai putut identifica locul în care îi îngropase. „A săpat prin jumătate de pădure și tot nimic. Am încercat și eu, dar nu am găsit nimic. Parcă dispăruseră de pe fața pământului”, a spus Serghei Mizil în emisiunea lui Diaconescu.

Pădure

Sursa foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com

Astfel, cei 70.000 de dolari au rămas o comoară pierdută, înghițită de pământul Băneasei, alimentând și astăzi misterul poveștii.

Relatarea lui Mizil este strâns legată de unul dintre cele mai răsunătoare episoade din istoria regimului comunist. În iulie 1978, Ion Mihai Pacepa, pe atunci adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe și consilier apropiat al lui Nicolae Ceaușescu, a defectat în Statele Unite. Gestul său a fost considerat o trădare fără precedent, provocând o adevărată furtună în structurile de securitate.

La scurt timp, generalul Eugen Luchian – un apropiat al lui Pacepa – a fost arestat, judecat și condamnat la opt ani de închisoare pentru deținere de documente secrete. Acest val de represalii i-a făcut pe mulți oameni influenți ai vremii să se teamă că vor fi următoarele ținte, inclusiv socrul lui Serghei Mizil.

Serghei Mizil, povești fără ocolișuri

Cunoscut pentru stilul său direct și lipsit de menajamente, Serghei Mizil nu ezită să povestească întâmplări din culisele epocii comuniste, unele amuzante, altele pline de tensiune. Episodul cu banii ascunși în Pădurea Băneasa este, poate, unul dintre cele mai savuroase, dar și cel mai greu de crezut pentru cei care nu au trăit acele vremuri.

„I-a fost frică. Credea că îi leagă pe toți. Și atunci a făcut ce credea că e mai sigur. Numai că, până la urmă, nu a mai știut unde i-a pus. Și banii au rămas acolo, cine știe unde…”, a adăugat Mizil.

Deși au trecut decenii, suma pierdută continuă să fascineze, iar povestea a devenit parte din folclorul urban al Capitalei. Dacă banii se află încă îngropați în Pădurea Băneasa sau dacă au fost găsiți de altcineva rămâne un mister neelucidat.