"Aventurile lui Tintin", un Indiana Jones pentru copii

"Aventurile lui Tintin", un Indiana Jones pentru copii

Animaţia 3D regizată de Steven Spielberg şi produsă de Peter Jackson va fi cu siguranţă pe placul celor mici. În schimb, adulţilor le oferă doar imagini spectaculoase şi un 3D impecabil.

Filmul intră de azi pe marile ecrane din România, cu aproape două luni înainte de premiera în Statele Unite, pentru că americanii au optat să programeze producţia destinată familiilor în perioada de sărbători. Tintin este, desigur, reporterul roşcovan mai cu moţ, "născut" în Belgia, în 1929, cu Hergé ca mamă şi ca tată, eroul fără o vârstă precisă, a cărui serie de benzi desenate s-a vândut în peste 350 de milioane de exemplare şi a fost tradusă în 80 de limbi străine. În "Aventurile lui Tintin: Secretul Unicornului", o adaptare de limbă engleză, toate personajele şi locurile păstrează numele din această variantă. De exemplu, câinele cu numele Milou în original devine Snowy, iar agenţii gemeni de la Interpol Dupont şi Dupond devin Thompson şi Thomson. Aventurile reporterului încep într-o piaţă în care Tintin găseşte o machetă a unei corăbii legendare, "Unicornul", care este furată imediat după ce jurnalistul merge cu câinele său, Snowy, la bibliotecă pentru a cerceta istoria acestei corăbii. Investigaţia îl duce la casa familiei Hadoque, acolo unde-l întâlneşte pe tenebrosul cu nume dulce Ivanovich Sakharine (voce: Daniel Craig), care are o altă machetă de Unicorn. Aventură internaţională După mai multe întâmplări ciudate, inclusiv un agent al Interpolului care este împuşcat chiar în pragul casei reporterului, acesta este răpit şi se trezeşte pe un vas în mijlocul mării, în drum spre Maroc. Acolo îl întâlneşte pe căpitanul Haddock (voce: Andy Serkis, cunoscut pentru un alt personaj legendar, Gollum din "Stăpânul inelelor"), cu care se împrieteneşte, în ciuda preferinţei acestuia pentru alcool. Împreună cei doi vor încerca să descopere secretul Unicornului din titlu, fie pe mare, pe calea aerului, pe motociclete sau în cabina unor macarale. Filmul aparţine clar categoriei "de aventuri", cu acţiunea pe primul plan - urmăriri de tot felul, mici misiuni şi lupte -, iar lungmetrajul 3D este plin de umor, mai ales momente de comedie fizică. Însă, spre deosebire de filmele Pixar precum "Povestea jucăriilor" sau "Wall-E", adulţii nu au mult substrat de care să se bucure atunci când privesc filmul dincolo de voiajul vizual splendid. Erou prea cuminte Parte din problemă e că Tintin (personaj cu vârstă de 82 de ani de la apariţie) e mult prea virtuos, optimist şi specialist în toate. Îl vedem ţinând în mână un pistol, pe care îl foloseşte, dar o singură dată în prim-plan, în rest nu ar omorî pe nimeni. Singura lui miză este aventura şi e dezgustat la început de alcoolismul lui Haddock. Acesta din urmă e un personaj mai reuşit, un beţiv cu inima de aur căruia îi e atât de teamă că nu e bun de nimic încât nu încearcă niciodată să se autodepăşească. Şi personajul negativ al filmului, Sakharine, este infuzat cu mult umor de Daniel Craig care prin vocea lui transmite cât de bine s-a simţit să-l interpreteze. O altă problemă a filmului ar fi un dram de previzibilitate, iar ce se ascunde în măruntaiele Unicornului e o adevărată dezamăgire şi probabil cea mai simplă soluţie posibilă. Până la urmă, cel mai simpatic, emo ţionant şi puternic personaj este chiar singurul generat în întregime pe calculator: căţelul de încredere al lui Tintin, Snowy, care-l apără în orice ocazie, îl salvează de orice pericol şi-i dă micului reporter lupa chiar înainte ca acesta s-o ceară. Spielberg plănuia ecranizarea din 1983 Steven Spielberg nu ştia cine e reporterul roşcat atunci când ziarele din Franţa comentau, la premiera primului său "Indiana Jones" din 1981, că personajul lui Harrison Ford e un Tintin mai matur. Nu e de mirare că tot Spielberg a ajuns să regizeze acest prim film de animaţie 3D cu detectivul, iar ziarelor franceze le dăm dreptate în ceea ce priveşte asemănărilor dintre cei doi eroi de acţiune. Spielberg a vrut să realizeze această adaptare încă din 1983, atunci când i-a şi cerut voie prin telefon "tatălui" lui Tintin, Hergé, însă acesta a murit chiar câteva săptămâni mai târziu, cu puţin timp înainte de un tête-à-tête cu Spielberg. Abia 28 de ani mai târziu, când tehnica animaţiei şi a 3D-ului a evoluat exponenţial, în formula Steven Spielberg ca regizor şi Peter Jackson ("Stăpânul inelelor") ca producător, îl putem vedea pe reporter pe marele ecran. ECHIPĂ. Producătorul Peter Jackson (stânga) şi regizorul Steven Spielberg (dreapta) CALITATE Tehnică 3D avansată Partea animată a filmului este aproape perfectă, transpunând perfect spiritul benzilor desenate ale lui Hergé pe marile ecrane. De la "Avatar" şi până la "Aventurile lui Tintin: Secretul Unicornului" nu a mai existat un film 3D care să fie atât de bine construit şi de blând cu ochii. Personajele au fost create prin acelaşi procedeu de performance- capture, în care actorii au purtat costume cu senzori prin care li s-a captat fiecare mişcare, gest şi grimasă. Ba chiar Jamie Bell ("Billy Elliot"), cel care a produs vocea şi limbajul corporal al lui Tintin, a avut parte de un accident în timpul înregistrării cu senzori, dovedind că actorii nu sunt în siguranţă nici la filmele animate. În 1983, Spielberg voia să facă un "Tintin" cu actori în carne şi oase, însă n-a reuşit. Dar cu filmul de faţă Spielberg a reuşit mai multe premiere: primul său film animat, prima adaptare după benzi desenate şi primul proiect în 3D. Peter Jackson îşi doreşte acelaşi lucru. El a anunţat recent că va regiza eventuala continuare a lui "Tintin" şi că scenariul este deja gata. Totul depinde de încasări. <iframe width="633" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/xz3j8gKRUTg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News