Avem vaccin, acum! Dar cât mai durează până scăpăm de mască? Te apucă depresia

Vaccinul nu este “glonțul de aur” capabil să pună rapid capăt pandemiei. Va mai dura până să obținem imunitatea efectivelor și să renunțăm la măști și restricții. Iată ce prezice dintre cei mai respectați experți în domeniul medical, redactorul-șef al celebrei reviste științifice “The Lancet”. 

De la debutul pandemiei, numele revistei “The Lancet” a devenit celebru în întreaga lume. Aici s-au publicat studiile științifice care i-au ajutat pe experți să dezvolte vaccinurile și tot aici producătorii acestor seruri au publicat datele obținute pe durata studiilor clinice.

“Este greu să ne amintim că nu știam nimic despre acest virus (SARS-Cov-2 n.r.) în ianuarie. Am publicat prima lucrare pe această temă pe 24 ianuarie, iar pe 8 decembrie am publicat o lucrare care susține vaccinul Oxford (AstraZeneca n.r.). Adică au trecut doar 321 de zile între a nu ști nimic și a avea un vaccin”, le-a mărtusisit Richard Horton reporterilor cotidianului israelian Jerusalem Post.

Profeția teribilă a unui geniu al fizicii. Catastrofa care va provoca Sfârșitul Lumii

"Aceste vaccinuri vor avea nevoie de aproape tot anul 2021 pentru a imuniza populația și a obține imunitatea efectivelor"

Chiar dacă este un mare susținător al vaccinării, redactorul șef Richard Horton nu crede că vaccinul este soluția miraculoasă capabilă să pună capăt pandemiei cât ai bate din palme.

“Din fericire, avem vaccinuri. Dar aceste vaccinuri vor avea nevoie de aproape tot anul 2021 pentru a imuniza populația și a obține imunitatea efectivelor.

Richard Horton spune că savanții și-au făcut datoria și au dezvoltat vaccinurile, dar acum e vorba de un effort Mondial. “Avem mai multe vaccinuri și vom avea și mai multe. Nu este o provocare a medicinei, ci o provocare a implementării. Trebuie să le fabricăm, să le distribuim și să convingem oamenii să se imunizeze. Trebuie să facem oamenii să aibă încredere în vaccin. (…) Este o urgență globală, pentru că virusul nu respectă frontierele naționale. Puteți imuniza întreaga populație israeliană, dar acest lucru nu va ajuta Israelul. Trebuie să imunizăm toate țările lumii".

 

Trebuie vaccinate 4-5 miliarde de persoane la nivel mondial

"Pentru a atinge imunitatea efectivelor, aproximativ două treimi din populația lumii - patru până la cinci miliarde de oameni - trebuie vaccinate. Fiecare persoană trebuie să primească aibă două doze - adică avem nevoie 10 miliarde de doze de vaccin. Acest lucru nu s-a mai făcut până acum.

Teorie halucinantă. Joe Biden va fi înlocuit din funcția de președinte? Iată indiciile

Putem avea încredere în siguranța și eficacitatea vaccinurilor. Dar pandemia nu va fi rezolvată până de Paști sau vara viitoare. Va dura întregul 2021 și până în 2022, dacă ne gândim la nivel global”.

“Este foarte important ca oamenii să nu se relaxeze până când vaccinul nu aduce imunitatea efectivelor. Conform calendarului meu, va dura doi sau trei ani pentru a lansa acest program în toate țările lumii. Este un mesaj foarte dificil. Da. Fiecare țară trebuie să fie la fel de preocupată de orice altă țară ca și ea însăși, iar acest lucru necesită niveluri incredibile de cooperare globală. Acest lucru mă face, de asemenea, optimist - pentru că singurul mod în care vom reuși aici este să punem toate vrăjmășile și argumentele pe o parte și să cooperăm în moduri în care nu am mai cooperat până acum”, notează Jerusalem Post.

Atacuri criminale asupra firmelor care dezvoltă vaccinuri. Cu cine s-a aliat Kim Jong-un