A curs multă cerneală pentru a vorbi despre conferința de la Varșovia organizată de către ministerul polonez de Externe și de Departamentul de Stat al SUA pentru a crea coaliția Statelor Unite împotriva Iranului. Iar criticile curg la adresa acestei conferințe, cu multele greșeli făcute cu această ocazie de către Washington, cu preponderență de către Casa Albă, care e contrazisă direct chiar de Congres și chiar concomitent cu această conferință.
Dar dacă dezbatera pe Orientul Mijlociu a subliniat mai degrabă o coaliție fără de voință, și ruptura relevantă în Occident, între cele două laturi ale Atlanticului, totuși un număr de elemente distincte trebuie remarcate ca fiind pozitive în reuniunea din capitala Poloniei. Cele mai acide critici au vizat faptul că, în încercarea de a izola Iranul și de a crea o coaliție anti-Iraniană de voință, de fapt America și Trump – prin vicepreședintele Mike Pence, secretarul de stat Mike Pompeo și ginerele președintelui Jared Kushner, prezenți la reuniune, și prin Rudolph Giuliani, prezent în calitate proprie la evenimentul Mudjahedin e Halkî din exteriorul conferinței, cu opoziția iraniană – s-a autoizolat singură față de europeni, principalii lor aliați, și față de lume în general.
Apoi criticile au vizat slaba pregătire, organizare și planificare a conferinței, care a costat enorm SUA. În plus, prezența nerelevantă la nivelul multor state europene și absența Înaltului Reprezentant pentru politică Externă și de Apărare al UE a contat în egală măsură ca o sancțiune în raport cu obiectivele și tematica reuniunii. În plus, chiar dacă s-a chinuit până la urmă să realizeze o conferință despre Orientul Mijlociu, unde problemele păcii israelianopalestiniene și cele ale situației din Yemen s-au regăsit, de fapt totul s-a învârtit în jurul Iranului.
Mai mult, Benjamin Netanyahu, premierul israelian aflat în campanie electorală pentru alegerile din aprilie, a dat tweet-uri și declarații șocante: de creare la Varșovia a unei coaliții pentru războiul împotriva Iranului – formulă retractată și nuanțată ulterior. Apoi a „scăpat” către presă un video făcut pe ascuns în reuniunea secretă cu declarații anti-iraniene a liderilor țărilor din Golf, care chiar abordau situația israelianopalestiniană de pe poziții inexistente anterior, dar care nu erau destinate publicului. E motivul pentru care ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, a vorbit despre „circul de la Varșovia”, în timp ce Nabil Shaath, consilier al președintelui Palestinian Mahmoud Abbas, a susținut că la Varșovia, “conferința este făcută să normalizeze ocupația Israeliană a teritoriilor palestiniene, totul pe baza abordării pro-israeliene a Președintelui Trump”.
Nu trebuie uitat că o altă zona a criticilor a vizat lipsa de echilibru, de postură de mediere și tentația impunerii soluțiilor ad hoc și a voinței președintelui Trump și europenilor, și iranienilor, și șiiților din Orientul Mijlociu, și palestinienilor, toate pentru că abordările sale sunt unilaterale: îmbrățișează abordările sunnite contra șiiților, a israelienilor contra palestinienilor și a iranienilor, ignorând propriile valori și ștergând cu buretele acțiunile saudite împotriva lui Kashoggi, represiunile monarhiilor Golfului sau excesele lui Netanyahu.
Totuși conferința de la Varșovia nu a fost o simplă pierdere de vreme și nu a avut doar efecte negative. Din contra. Un număr relevant de avantaje și realizări au apărut ca urmare a acestei reuniuni. Principalul avantaj e faptul că a repus la masă un număr mare de state, izolând, în mod real, Rusia și China pe temele legate de Orientul Mijlociu și Iran. În plus, reuniunea a dat o platformă solidă Occidentului, în primul rând SUA, pentru a marca foarte apăsat condiționări și elemente de linii roșii în Siria și Orientul Mijlociu, principalul fiind nevoia retragerii trupelor iraniene și blocării transferurilor de arme iraniene – cu precădere rachete –către cei trei H pro-iranieni: Hamas, Hezbollah și al Houthi (milițiile rebele șiite din Yemen).
În al doilea rând, a creat și fundamentat o alianță care altfel era greu de acceptat vreodată, știut fiind că Israelul nu e recunoscut ca stat, oficial, de către multe din statele arabe sunnite din Golf. Astfel, a adus la aceeași masă, cu interese similare SUA-Statele Golfului-Israel. La care se adaugă și Egiptul, Marocul și alte state sunnite. Și unde și statele europene se pot regăsi fără probleme, dacă abordarea vizează mai larg problemele ingerințelor iraniene în regiunea Orientului Mijlociu și, în general, în lume, atentate, război sectar, susținerea rebelilor, în timp ce acordul nuclear iranian este trecut în plan secund. Aici forța de divizare a abordărilor pe JCPOA e nefastă și costisitoare.
În al treilea rând, a format câțiva câștigători neți: Polonia, care pare să fi obținut cu succes perspectiva bazei americane permanente și a Camp Trump, prin această găzduire și negociere a prezențelor externe, inclusiv prin bunele oficii; Israelul și mai ales Benjamin Netanyahu, aflat în campanie electorală, care a primit primul o susținere largă și deschisă și o alianță anti-iraniană certă, dacă nu e vorba despre război și confruntare, al doilea elemente foarte clare utilizabile în campanie cu impact major, chiar dacă unii vorbesc și de posibile efecte secundare; Statele Unite însele, alături de UE și relația transatlantică prin dialogul derulat, înțelegerea pozițiilor reciproce, prin criticile aduse și măsura ponderată a abordărilor - chiar dacă mecanismul european de evitare a sancțiunilor SUA și menținere în viață a JCPOA, acordul nuclear iranian, a fost privit drept o sfidare a SUA și, în mod direct, a președintelui Trump. SUA au putut învăța că abordarea Iranului poate fi făcută mai bine pe elementele concrete și clare, acceptate unanim, și nu din unghiul acordului nuclear, acolo unde abordarea duală sau pe roluri cu UE ar putea aduce mai multe avantaje.
Recomandările noastre
