Avans de 50 la sută la creditul ipotecar

Avans de 50 la sută la creditul ipotecar

Accesarea unui credit imobiliar a devenit o adevărată pagubă pentru potenţialul client, în condiţiile în care acesta va trebui să dea un avans mai mare, după noile condiţii ale Băncii Naţionale a României, anunţă revista „Capital”.

Astfel că toate criteriile luate în calcul de bănci nu fac decât să ridice avansul în unele cazuri până la 50%. Mai multe instituţii de finanţare acordă credit, dar cu o valoare de 75% din cea a garanţiei depuse de client. Unele bănci spun că împrumuturile acordate se raportează la valoarea de piaţă din raportul întocmit pentru imobil.

Altele acordă credit în funcţie de valoarea din contractul de vânzare-cumpărare al imobilului. Aşa se face că avansul cerut de instituţiile de finanţare variază destul de mult de la un creditor la altul. Potrivit lui Haris Hanif, Head of Retail RBS România, citat de „Capital”, „băncile sunt mai precaute astăzi şi limitează expunerea la 50% din valoarea imobilului. Politica RBS permite 75%, dar media portofoliului nostru este de 50%”.

Pe lângă metodele de evaluare a imobilului, care sunt destul de sofisticate, clientul trebuie să mai treacă şi „testul de eligibilitate”. Criteriile sunt de-a dreptul „criminale”, astfel că unele ţin cont de anul în care a fost construit imobilul, de distanţa faţă de centrul oraşului sau chiar şi de materialul din care a fost construit. Un alt punct de presiune pentru un avans mărit este legat de diferenţierile pe care le fac băncile pentru clienţi atunci când îi clasează în diferite grupe de risc.

Ne puteți urmări și pe Google News