Salvamont România a anunțat că trei turiști au fost prinși de o avalanșă în Munții Rodnei, iar unul dintre ei ar fi decedat. Românii care merg în stațiunile montane trebuie să acorde mare atenție condițiilor meteorologice și riscurilor la care se expun.
Salvamont România a transmis că în Munții Rodnei, zona Borșa, s-a produs o avalanșă în urma căreia o persoană ar fi murit. Un grup de trei turiști au fost prinși sub zăpadă. Salvatorii au început misiunea pentru ca cele două persoane dispărute să fie găsite. „Avalanșă în masivul Rodnei, zona Borșa. Din primele informații , se pare ca este vorba de un grup de turiști străini aflați la schi de tura, o persoana ar fi decedata și doua ar fi dispărute”, a transmis Salvamont România pe Facebook.
Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România, a declarat că este vorba de un grup de turiști polonezi. O altă persoană din grup a reușit să se salveze și a anunțat imediat autoritățile. Acțiunea de salvare este încă în derulare și participă mai mulți salvamontiști și personal din cadrul Serviciul public Maramureș. Cornoiu a transmis că avalanșa s-a produs pe unul dintre versanții din aproprierea pârtiei olimpice, versant opus pârtiei de schi. Așadar, turiștii care se află pe pârtii nu sunt în pericol.