Autostrada care trece prin pântecul Carpaților, la primii kilometri

Autostradă. Sursa foto: pixabay

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță depunerea documentației pentru încă un lot din Autostrada Unirii (A8). Două dintre secțiuni ar trebui să fie finalizate în 2026.

Austostrada Unirii va fi construită pe traseul Ungheni - Iași - Târgu Frumos - Pașcani - Târgu Neamț - Poiana Largului - Ditrău - Târgu Mureș și va avea o lungime de 304,2 km. Costurile preconizate ajung undeva la 4 miliarde de euro.

Primii 32 de kilometri pentru Autostrada Unirii

Recent, CNIR a anunțat că a fost depusă documentația pentru primul tronson montan al A8, care are o lungime de 32 de kilometri. Este vorba despre secțiunea Sărățeni-Pipirig, care conține patru loturi ce vor fi în procedură de licitație până la sfârșitul lui noiembrie.

Autostrada Unirii va traversa Carpații Orientali prin tunele și pasaje spectaculoase.

"Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, astăzi, spre validare către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația pentru proiectarea și execuția lotului Sărățeni-Joseni, primul lot al secțiunii montane Sărățeni-Pipirig de pe traseul Autostrăzii Unirii - A8", se arată în comunicat.

Autostrada Unirii, primul lot. Sursa: facebook / Compania Națională de Investiții Rutiere

Primul lot din Autostrada Unirii, cel dintre Sărățeni și Joseni, va fi de 32 de kilometri și va lega județele Mureș și Harghita. Durata de realizare ar trebuie să fie de 54 de luni: 14 luni pentru proiectare și 40 de luni pentru execuție.

Compania Națională de Investiții Rutiere anunță că pe acest sector vor fi efectuate "Lucrări de artă : 39 poduri și pasaje, 3 tuneluri unidirecționale, 4 polate și 2 pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte)".

Tuneluri de 16 km

"Lungimea pasajelor și a tunelurilor este de 16 kilometri reprezentând 5 % din lungimea totală a acestui lot de autostradă. Cel mai lung pasaj va avea 1.736 metri (pasajul peste DN 13 A și Calea Ferată, iar cel mai înalt viaduct va avea 45 de metri. Pe traseul lotului 1 C sunt prevăzute două parcări de scurtă durată (stânga/dreapta) cu 12 spații de încărcare pentru mașini electrice", transmite CNIR.

Valoarea estimată și termenul pentru depunerea ofertelor vor fi anunțate după validarea ANAP.

Secțiunea de munte Sărățeni-Pipirig de pe Autostrada Unirii A 8 are o lungime de 116 kilometri și include patru loturi : 1. Lotul 1 C Sărățeni-Joseni (32,4 km.) 2. Lotul 1 D Joseni-Ditrău (14,4 km.) 3.Lotul 2 A Ditrău-Grințieș (37,9 km.) 4.Lotul 2 B Grințieș-Pipirig (31,5 km.) Toate cele patru loturi dintre Sărățeni și Pipirig vor fi în procedură de licitație până la finalul lunii noiembrie.