Peste 50 de cazuri suspecte de infectare cu varianta Omicron au fost descoperite în Norvegia după o petrecere de Crăciun. Autoritățile au decis să instituie noi restricții pentru restrângerea noii variante de coronavirus.
Inițial, la petrecerea cu pricina a fost confirmat un caz de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2. Acesta a fost depistat dintr-un grup de peste 50 de persoane care au fost testate pozitiv pentru COVID-19. Este vorba despre mai mulți participanți la o petrecere de Crăciun organizată de o companie comercială din Norvegia, după cum relatează agențiile de presă AFP și Reuters.
Conform informațiilor date publicității de autorități, între 50 şi 60 de participanţi la acest eveniment, toţi vaccinaţi anti-COVID-19, s-au infectat în urma petrecerii care s-a desfășurat pe 26 noiembrie.
Cel mai mare focar de infecție cu tulpina Omicron din Europa
Acum, autoritățile sanitare urmează să stabilească dacă toţi cei testați pozitiv prezintă infecția cu varianta Omicron. Dacă acest lucru se va confirma, atunci acesta ar fi cel mai mare focar cu noua variantă a coronavirusului detectat până în prezent în Europa.
În total, la petrecerea respectivă, într-un restaurant din Oslo, au luat parte circa 120 de persoane. Iar procentul ridicat al celor testaţi pozitiv ulterior este de natură să stârnească îngrijorarea autorităților. Astfel, un responsabil sanitar a atras atenția că acesta reprezintă „un indiciu clar că este vorba despre o variantă mult mai contagioasă.
„Situaţia este îngrijorătoare. Aceasta arată că virusul infectează foarte uşor şi că vaccinul nu protejează bine împotriva infectărilor. Sperăm şi credem că vaccinul va proteja împotriva formelor grave ale bolii, dar nu ştim cât de mult”, a declarat ministrul norvegian al sănătăţii, Ingvild Kjerkol.
Guvernul norvegian introduce noi restricții sanitare la Oslo
Prin urmare, guvernul norvegian a anunţat noi restricţii sanitare la Oslo şi în regiunea capitalei. Conform noilor reglementări, masca va redeveni obligatorie în transportul public şi în centrele comerciale. De asemenea, telemunca devine o regulă acolo unde este posibil, iar la evenimentele private desfăşurate în interior numărul participanţilor va fi plafonat la 100.
Până în prezent, nici un caz grav nu a fost semnalat printre cei peste 50 de infectaţi. Cu toate acestea autoritățile au demarat anchete epidemiologice extinse pentru a limita pe cât posibil declanşarea unor lanţuri de infectare în urma acestui focar.