Autopsia făcută după decesul lui John McAfee arată că a fost vorba despre sinucidere. Soția milionarului nu crede în această variantă

Conform unor surse citate de cel mai important cotidian din Spania, autopsia efectuată pe trupul neînsuflețit al lui John McAfee arată că milionarul s-a sinucis.

Autopsia făcută după decesul lui John McAfee (în vârstă de 75 de ani) a arătat faptul că omul de afaceri s-a sinucis în închisoarea din Barcelona. Decizie luată după ce a aflat că urma să fie extrădat în Statele Unite ale Americii (SUA). Un purtător de cuvânt al sistemului judiciar al Cataloniei, care se ocupă de autopsie, nu a avut nicio informație despre raport. Dar, ziariștii spanioli de la „El Pais” au citat o sursă apropiată anchetei.

Soția lui John McAfee nu crede în varianta sinuciderii

Directorii de închisoare au găsit miercuri cadavrul creatorului de software McAfee, atârnat în celula sa, în ceea ce părea a fi o sinucidere, a declarat săptămâna trecută avocatul său afaceristului, Javier Villalba.

El a afirmat că văduva lui McAfee, Janice, i-a cerut să solicite o a doua autopsie independentă, odată ce rezultatele primei examinări au fost publicate. Janice McAfee a declarat că nu crede că soțul ei s-a sinucis și a dat vina pe autoritățile din America pentru moartea sa. În ultimele zile au apărut diverse teorii ale conspirației legate de decesul celui care a creat celebrul antivirus ce îi poartă numele.

Omul de afaceri jurase public, în anul 2019, că nu se va sinucide, iar o eventuală moarte a sa ar trebui cercetată în altă parte

John McAfee făcuse un jurământ prin care se angaja să nu-și pună capăt zilelor. Într-o postare publicată pe contul de Twitter, în anul 2019, John McAfee își lua angajamentul că nu o să se sinucidă și își făcuse un tatuaj prin care garanta acest lucru.

„Primirea de mesaje subtile din partea oficialilor SUA, care spun, de fapt: Venim după tine, McAfee! Te vom sinucide!, m-a determinat să-mi fac un tatuaj astăzi, pentru orice eventualitate. Dacă mă sinucid, să știți că nu am făcut-o. Am fost ucis, Verificați-mi brațul drept“, scria John McAfee, la vremea respectivă, pe rețeaua de socializare.