Austria vrea să implementeze propriul certificat Covid. Ultimatumul dat de premier

Șeful guvernului austriac anunță că va încheia acorduri bilaterale de mobilitate în cazul în care la summitul european, care va avea loc luna aceasta, nu se va ajunge la o poziție comună în ceea ce privește certificatul UE Covid-19.

Reprezentantul guvernului austriac, premierul Sebastian Kurz, a anunțat că dacă la summitul european care va fi susținut pe 25 mai, statele europene nu vor ajunge la o poziție comună referitoare la certificatul UE Covid-19, Austria va încheia acorduri bilaterale de mobilitate.

Potrivit politicianului, este neapărat necesară facilitarea călătoriilor în interiorul blocului comunitar în condițiile pandemice actuale. Sebastian Kurz a mai insistat că doreşte să instituie propriul său certificat chiar începând cu această lună. "Nu este vorba despre fizică atomică", a spus reprezentantul guvernului austriac.

Potrivit acestuia, discuțiile referitoare la certificatul UE Covid-19 nu sunt chiar atât de complexe precum se vehiculează. Aceeași perspectivă se aplică și în cazul recunoaşterii diferitelor documente naţionale sau regulile privind carantina, care nu ar presupune nici ele un format multilateral de idei. 

Multe locuri de muncă depind de libertatea de mişcare şi călătoriile sunt un pilon esenţial al economiei, conform explicațiilor oferite de şeful guvernului austriac, a cărui ţară are o industrie turistică foarte dezvoltată, notează ziarulromanesc.at. 

20 de state nu vor să suporte costurile testelor PCR

Majoritatea statelor Uniunii Europene nu sunt de acord să suporte costurile testelor PCR pentru implementarea certificatului verde digital, devenit între timp certificat UE Covid-19, pentru că nu dispun de capacitatea tehnică, logistică și economică necesară achitării proceselor de testare pentru cetățenii care vor să beneficieze de certificat.

Comisia Europeană dorește implementarea certificatului UE Covid-19 în luna iunie, însă la momentul prezent, 20 de state informează că nu dispun din punct de vedere tehnic, logistic și economic de posibilitatea de a suporta costurile pe cont propriu. Ele preconizează că ar putea face acest lucru atunci când numărul de vaccinări va fi crescut și, prin urmare, numărul cetățenilor care vor recurge la testele PCR pentru a intra în posesia certificatului nu va fi foarte mare.

Discuțiile legate de costurile certificatului, protecția datelor personale și respectarea drepturilor la viață privată încă ar fi comentate în instituțiile europene, potrivit unor voci politice. Autoritățile doresc însă, ca certificatul UE Covid-19 să fie implementat cât mai repede posibil, pentru a facilita turismul în sezonul verii, acesta fiind la rândul său, unul dintre subiectele comentate de către reprezentanții Parlamentului European.