Forțele de ordine neozeelandeze au împușcat mortal un combatant jihadist care a înjunghiat vineri mai multe persoane într-un mall din Auckland, Australia. Conform primelor informații, se crede că atacatorul este militant ISIS.
Update 3: Un alt martor a declarat că a văzut două persoane înjunghiate. Printre ei, o posibilă femeie Pākehā de vârstă mijlocie și un bărbat mai în vârstă. Câteva clipe mai târziu, atacatorul a fost împușcat. Cei care ar fi deschis focul ar putea fi doi polițiști sub acoperire. Ulterior, toți clienții din zonă s-au grăbit să se adăpostească.
”Este atât de trist, mă zguduie de ceea ce s-a întâmplat. Am văzut oameni fugind și m-am gândit la cei care erau deja înăuntru și au văzut incidentul. Păstrați-vă familiile în siguranță”, a comentat o persoană pe pagina de Facebook celor de la Herald.
În acest context, amintim că Noua Zeelandă a fost vizată de un atac terorist și în martie 2019. La acea vreme, atacatorul a îngrozit lumea după ce a folosit rețelele de socializare pentru a transmite 17 minute momentele în care a deschis focul asupra oamenilor.
Cel puțin 4 persoane au fost înjunghiate
Update 2: Ultimele informații despre acest atac terorist din Auckland (Noua Zeelandă) arată că 4 persoane au fost rănite. Dintre acestea, trei sunt în stare critică și au fost transportate la spital.
Un bărbat ca filmat o femeie rănită care era scoasă dintr-un autobuz în gara New Lynn. În videoclip, femeia are o rană lângă umărul stâng. Bărbatul care a înregistrat imaginile locuiește într-un apartament cu vedere la gară și a spus că peste 7 mașini de poliție au ajuns la fața locului chiar înainte de ora 15:00.
Imediat, oamenii legii au blocat ambele capete ale drumului, iar la puțin timp după aceea au sosit și trei ambulanțe.
Atacatorul a folosit o macetă?
Update 1: Unul dintre martorii sângerosului eveniment a spus că a fost surprins de atac chiar când era în raionul de lactate al supermakertului din mall. „S-a întâmplat literalmente în fața mea. Pur și simplu cumpăram alimente și mă îndreptam spre culoarul cu lapte.
Și apoi am auzit brusc o persoană strigând cu voce tare «Allah hu Akbar», după care a început să alerge. În fața mea era o doamnă și a sărit asupra ei. Ea a căzut, astfel că atacatorul și-a pierdut echilibrul. A căzut și el. Apoi s-a ridicat.
Dar eram în spate, așa că nu i-am putut vedea fața. Această persoană purta o jachetă kaki și avea un cuțit. Un cuțit destul de mare, cam de mărimea brațului său. A fost foarte înfricoșător. Era ca o sabie la propriu”, a declarat australianul pentru nzherald.co.nz.
Știre în curs de actualizare.