Opţiunile grecilor: austeritate sau relaxare bugetara? Zona Euro sau drahma?

Opţiunile grecilor: austeritate sau relaxare bugetara? Zona Euro sau drahma?

Grecii votează astăzi pentru a separa dreapta, susţinătoare a unor politici de austeritate atenuate, de stânga ce se împotriveşte rigorii bugetare, în alegeri legislative cruciale pentru viitorul monedei euro, urmărite cu un deosebit interes în străinătate.

Circa 9,9 milioane de alegători sunt aşteptaţi la votul care a început la ora locală 07.00 şi se va încheia la ora 19.00. Rezultatele sondajului de opinie realizat la ieşirea de la urne va fi difuzat, în aşteptarea estimărilor oficiale, imediat după închiderea urnelor.

Potrivit ultimelor anchete autorizate, date publicităţii în urmă cu două săptămâni, partidul conservator Noua Democraţie, condus de Antonis Samaras, se află la egalitate cu Coaliţia stângii radicale Syriza a lui Alexis Tsipras.

Samaras, în vârstă de 61 de ani, intenţioneze să păstreze direcţiile trasate de UE şi FMI în schimbul salvării financiare a ţării, prin intermediul unor împrumuturi acordate din 2010 în valoare de 240 de miliarde de euro şi ştergerii a 107 miliarde de euro din totalul datoriei ţării. El vrea, însă, renegocierea detaliilor drumului de urmat pentru revenirea la creşterea economică, scrie AFP.

Tsipras doreşte să înlocuiască programul de redresare votat de parlament în februarie cu o relansare de stânga, bazată pe renaţionalizare şi redistribuirea resurselor.

La fel însă cum s-a întâmplat şi la precedentul scrutin de la 6 mai, soldat cu un vot sancţiune la adresa marilor partide ce au impus austeritatea, niciunul nu va ajunge la majoritatea absolută, în jur de 37% din voturi.

Câştigătorul mai primeşte 50 de locuri

Beneficiar prin legea electorală al unei prime de 50 de deputaţi din totalul de 300, partidul care se va clasa pe primul loc va încerca, cu începere de luni, să realizeze alianţe pentru a guverna. În cazul în care eşuează, mandatul trece la partidele următoare, pentru negocieri de maxim 10 zile înainte de crucialul summit european de la 28 iunie.

Partenerii europeni ai Greciei îi cer să-şi respecte angajamentele în favoarea austerităţii. În caz contrar, Atena ar putea rămâne fără mijloace de subzistenţă, fondurile disponibile fiind suficiente până la jumătatea lunii iulie, şi ar putea fi forţată să părăsească zona euro.

Din tabăra eurofililor, învingătorul de duminică va putea solicita sprijinul socialiştilor din PASOK, creditaţi cu locul al treilea, şi/sau al Stângii Democrate (Dimar) moderate, de orientare pro-europeană.

O altă miză a scrutinului o reprezintă scorul pe care îl va obţine partidul neonazist Zori Aurii, care în luna mai a creat o surpriză, cu cele 6,9% din voturi favorabile. În pierdere constantă de popularitate din cauza violenţei afişate, probabil că gruparea va trece, totuşi, pragul electoral pentru a fi prezentă în viitorul parlament.

Ne puteți urmări și pe Google News