Fostul mare fotbalist al Craiovei Maxima și-a căpătat porecla de la regretatul Valentin Stănescu, datorită intuiției sale extraordinare din timpul jocului.

N-a avut impactul lui Balaci, performanţele lui Ştefănescu sau viteza lui Crişan, dar Aurică Beldeanu a fost recunoscut unanim drept cel mai inteligent în joc, cel mai intuitiv fotbalist al marii echipe a Craiovei.

Simțul său de anticipație era proverbial, iar dacă aveai ghinionul să joci pe partea lui era aproape imposibil să scapi fără să fii ridiculizat măcar o dată. Avea fentă, dribling, pasă, lovea perfect cu ambele picioare, poate doar viteza să-i fi lipsit. A compensat însă din plin cu celelalte calităţi.

Cartea poștală care i-a schimbat viața

„Eu am ajuns la fotbal abia la 14 ani”, povesteşte el. „Am citit în ziar de o selecţie făcută de Progresul şi am mers împreună cu alţi colegi de şcoală. Culmea, chiar ţineam cu Progresul, deşi am copilărit în Colentina, unde erau mulţi dinamovişti, dar mie mi-a plăcut mereu să ţin cu ăia mai săraci. Erau Ioan Kluge şi Nicolae Gorgorin antrenori la copii, m-au remarcat imediat. Nu jucasem organizat nicăieri, dar aveam școala maidanului, acolo mi-am format tehnica. Toți mă apreciau, dar a fost un episod care putea schimba totul. Pe vremea aia se punea accentul şi pe şcoală, antrenorii ne chemau cu carnetul de note la antrenament. Ei bine, am luat odată o notă proastă şi nu m-am mai dus la antrenament de ruşine. Zilele treceau, a venit iarna şi m-am trezit într-o zi cu o carte poştală acasă, de la Ioan Kluge, care mă chema să mă prezint la antrenamente! Era zăpadă mare, distanţă de la Progresul până la mine, poate de-asta n-a venit personal. Cert este că m-am dus, am revenit la echipă. Am stat însă aşa și peste ani mă gândeam cum ar fi fost viaţa mea dacă nu primeam cartea aia poştală, probabil aş fi lăsat-o baltă cu fotbalul.”

Crescut cu fasole, varză și chisăliță

Beldeanu recunoaşte că a avut o copilărie grea, accentuată de faptul că şi-a pierdut tatăl la numai doi ani.

„Am fost cinci fraţi cu totul, eu cel mai mic şi de toţi a avut grijă mama. Ne-a crescut cu varză, cartofi, fasole și chisăliță, ciorba aceea de corcodușe, care rece era atât de bună. Cu astea am ajuns apoi să joc la echipa națională! Mama, săraca, s-a prăpădit şi ea când aveam 19 ani, iar de atunci am fost pe cont propriu. Apucasem deja să debutez în Divizia A, la 17 ani şi jumătate, contra lui Dinamo, care era cu Dinu, Lucescu şi Dumitrache, pe fostul «23 August», la un 1-1. Ca o ironie a sorţii, Dinamo este, cred, echipa căreia i-am marcat cele mai multe goluri în cariera mea”.

Bani gârlă la Reșița

„Reşiţa? Patru ani lumină!”, spune fostul mare mijlocaş despre perioada petrecută în Valea Domanului între 1972 şi 1976. Fostul preşedinte al clubului, Ilie Pătruică, a fost cel care a venit şi l-a luat de la Progresul.

„Nu știam eu multe despre Reșița, chiar dacă erau în Divizia A. Mi-au dat însă 25.000 de lei la început, apoi alte 100.000 mai târziu, ca să rămân! Ce viață am prins acolo!”. Oraşul avea forţă economică, era Combinatul Siderurgic, erau minele de cărbune şi de cupru din judeţ, la echipa-fanion veneau o mulţime de bani. „Păi, un fotbalist lua pe atunci şi 16.000 de lei pe lună (n.r. - salariul mediu era sub 2.000 de lei lunar)! Eram angajat laminorist la Combinat, dar veneau bani mulți din primele de joc. Așa, ca o paranteză, deși am câștigat mulți bani în carieră, niciodată n-am avut noroc de ei! Acasă jucam cu stadionul plin indiferent de vreme, lumea pe garduri, nu plecai cu puncte de la Reşiţa. Eram un idol, nu o spun ca să mă laud, dar cred că dacă le-aş fi cerut luna de cer, luna de pe cer ar fi încercat să mi-o dea”.

Aurel Beldeanu  

Născut pe 5 martie 1951 la Dobroiești (jud. Ilfov) > 353 de meciuri și 46 de goluri în Divizia A > 19 meciuri și 1 gol la echipa națională

Cum l-a păcălit Corneliu Stroe la bani

În vara lui 1976 a urmat transferul la Universitatea Craiova, la o echipă care peste numai câţiva ani avea să devină Maxima. „A venit Corneliu Stroe după mine. A dat nişte bani la Reşiţa, mulţi, mi-a zis şi mie că îmi dă 40.000 de lei şi m-a luat. Craiova însemna viitorul, începea construcţia unei mari echipe. Plus că dacă mai stăteam la Reşiţa cred că îmi cădeau dinţii! Era o pâclă permanentă deasupra orașului, de la Combinat, de la ce substanțe mai ardeau ei. Bine, ca fapt amuzant, Stroe mi-a dat 25.000 când am ajuns la Craiova, iar restul de 15.000 mi i-a dat în 1994, peste 18 ani, după o discuție la caterincă. «Cât mai am, mă, să-ţi dau? 15.000? Ia de aici!» Ce dracu să mai fac cu ei atunci? Ce valoare mai aveau?”. Despre foştii coechipieri de la Craiova, cu toţii mari fotbalişti, Beldeanu spune că l-au primit extraordinar, n-a simţit niciun moment răutate sau respingere din partea vreunuia. „Bine, şi eu am fost ceva fotbalist la viaţa mea, iar fotbaliştii se văd şi se simt între ei, care are valoare şi care nu”.

A ales Universitatea Craiova în dauna lui Dinamo

Lui Beldeanu i-a plăcut tare mult viaţa. O spun foşti colaboratori, coechipieri, cunoscuţi. Aceştia dezvăluie că, fără a fi un beţiv, acestuia îi plăcea să se întindă la şpriţuri şi chefuri. Iar cum în zona aia, la Reșița, erau foarte mulţi de origine sârbă, la ale căror petreceri se obişnuia să se spargă farfurii şi pahare, Aurică se simţea în mediul lui acolo.

A stat în comă 24 de ore

Marea lui pasiune era însă pocherul, fapt recunoscut şi de fostul internaţional. „Aşa e, îmi plăcea pocherul. Jucam cu directorul de la liceu, cu un inginer de prin Combinat, mai era şi un ţigan înstărit, jucam ore în şir. Păi, ce distracţie găseai în Reşiţa? Era un singur bar, «Fluturelul ». Ne mai prindea dimineața la câte un chef, dar cât s-o faci?” Și aici a avut o cumpănă. „Am plecat odată cu mașina de la un chef și eram cam afumat. M-am ciocnit tocmai cu mașina Miliției! M-am răsturnat, comă 24 de ore, dar am scăpat. Am revenit abia pe finalul acelui tur”, rememorează el.

În vara lui 1976, în afara Universităţii Craiova şi Dinamo a dorit să-l transfere pe Beldeanu. „Adevărul e că eu mereu am făcut meciuri excelente împotriva lui Dinamo, goluri, pase de gol. Ei voiau să-i dea la Reșița, la schimb, pe Ion Marin și pe Augustin. Am ales însă Craiova și pentru că mă însurasem în zonă, dar și pentru că era o echipă studențească. Nu mi-a părut rău niciodată de alegerea făcută. Am făcut istorie în Europa, iar pe plan intern am câştigat două titluri de campion şi patru Cupe ale României. N-am trecut degeaba prin fotbal”.

Aurică Rădulescu, cel mai dificil adversar

Despre foștii colegi de echipă de la Craiova, fostul fotbalist spune că „Balaci și Ștefănescu m-au impresionat cel mai mult, dar toți erau jucători unul și unul. De la alte echipe mi-au plăcut mult Dobrin, Liță Dumitru, Iordănescu, Dumitrache. Ca adversar direct, cele mai mari probleme le aveam cu Aurică Rădulescu, Dumnezeu să-l ierte, care era un mijlocaș fantastic. Adevărul e că, pe vremuri, dacă jucai la mijloc și nu erai în stare să scoți adversar din joc prin dribling, sau nu dădeai de două-trei ori la poartă pe repriză, nu te chemai fotbalist. Uitați-vă ce e acum, ce diferență”.

Golul de la Leeds și producția de sfeclă la hectar

Valoarea Universității, perspectiva de a urca în carieră, dar şi promisiunea unei facultăţi l-au determinat pe Beldeanu să accepte oferta oltenilor. „M-au băgat la economie agrară și, credeți-mă, și azi îmi mai amintesc care era producția de sfeclă la hectar! Nu râdeţi, chiar mai dădeam pe la şcoală. Nu numai eu, toţi fotbaliştii trebuia să mai mergem să fim văzuţi la faţă. Iar pentru examene ne dădeau şi nouă un capitol – două să învăţăm, să ştim ceva din el”. Dintre amintirile de la Craiova, fostului mijlocaş îi rămâne tare drag golul de la Leeds, din noiembrie 1979, când Universitatea a câştigat cu 2-0. „I-am cerut-o lui Balaci și am prins o ștachie de la vreo 25 de metri direct în vinclu. S-a ridicat tot stadionul în picioare și m-a aplaudat! Adevărul este că şi datorită stilului meu de joc şi calităţilor pe care le aveam eu, numai goluri frumoase am dat. Chiar nu-mi amintesc vreunul urât”.