AUR, sesizare bizară la adresa PNL și PSD. Partidul lui George Simion, plângere la Consiliul Concurenței

AUR, sesizare bizară la adresa PNL și PSD. Partidul lui George Simion, plângere la Consiliul Concurenței George Simion. Sursa foto: Arhiva EvZ

AUR a anunțat miercuri că a sesizat Consiliul Concurenţei pentru practicile făcute de PNL şi PSD în privinţa alegerilor. Partidul condus de George Simion consideră că Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu vor să pună monopol pe ţară.

AUR a anunțat miercuri că a sesizat Consiliul Concurenţei pentru practicile neloiale făcute de PNL şi PSD în privinţa alegerilor, care ar fi trebuit să fie libere şi democratice. Partidul lui George Simion a spus că nu îi va lăsa pe Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu să pună monopol pe țară.

AUR, acuzații dure la adresa PNL și PSD

„Ciucă şi Ciolacu vor monopol pe ţară. Alianţa pentru Unirea Românilor a sesizat Consiliul Concurenţei pentru practicile neloiale făcute de PNL şi PSD în privinţa alegerilor, care ar fi trebuit să fie libere şi democratice. În fapt, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă vor să facă monopol pe ţară.

Cele două partide au decis să participe împreună la alegeri, iar, pentru ca monopolul să fie garantat, au decis devansarea prezidenţialelor, dar şi comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, în ciuda deciziilor CCR care spun clar că aceste proceduri sunt neconstituţionale. Prin comasare şi devansare, Ciucă şi Ciolacu vor să elimine concurenţa, în contextul în care partidele mici, dar şi candidaţii indepndenţi nu vor avea timpul necesar să strângă semnături şi bani pentru campanie”, afirmă AUR într-un comunicat oficial.

Ne puteți urmări și pe Google News
Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

AUR cere sancțiuni dure

Partidul lui George Simion precizează că în sesizarea depusă la Consiliul Concurenţei am constatat că „făcând uz de poziţia lor dominantă pe piaţa din România, aceste persoane au întreprins, într-o manieră abuzivă şi concertată, acţiuni neloiale al căror unic scop a constat în concentrarea puterii, cu grav impact asupra mediului concurenţial”.

George Simion

George Simion. Sursa foto: arhiva EVZ

„Toate faptele anterior menţionate, după cum rezultă din prevederile Legii nr. 11/1991 şi Legii nr. 21/1996, intră în sfera atribuţiilor de control şi aplicare a sancţiunilor ale Consiliului Concurenţei, fapt care justifică intervenţia instituţiei. Cu toate acestea, după cum veţi constata, Partidul Social Democrat (în continuare, PSD) şi Partidul Naţional Liberal (în continuare, PNL) au intrat într-o înţelegere al cărui scop determinant este reprezentat de restrângerea şi denaturarea concurenţei prin crearea unor condiţii avantajoase pentru aceste partide, concomitent cu stabilirea unor condiţii dezavantajoase pentru celelalte partide politice, fiind creat, astfel, un dezechilibru semnificativ pe piaţa electorală din România”, afirmă AUR.

Au dat naștere unor situații monstruoase

Partidul precizează că ”conivenţa acestor două partide a dat naştere unei situaţii monstruoase, de acaparare a puterii de stat şi de menţinere forţată a acesteia, într-un stil pur totalitar, care constă în exercitarea într-o manieră abuzivă a majorităţii, concretizată prin instituirea, interpretarea şi aplicarea unor norme legale exclusiv în interesul acestora, în dauna celorlalte partide şi a cetăţenilor români, în ansamblu”.

„În acest sens, de la momentul punerii în aplicare a voinţei PSD şi PNL de acaparare a puterii, guvernele conduse de membri ai acestor partide şi parlamentarii acestora au procedat la adoptarea de acte normative şi administrative care au restrâns drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români şi i-au împovărat şi mai mult pe aceştia.

De asemenea, au condus un atac susţinut asupra celorlalte partide şi asupra susţinătorilor acestora, iar, într-o manieră care aminteşte de perioada comunistă, i-au intitulat pe aceştia ca fiind „extremişti” şi că doar colaborarea PSD-PNL va salva România de la „valul extremist” cu care ţara se confruntă, ignorând cu seninătate că ele reprezintă, în fapt, cauza problemelor economice şi sociale din România – urmare a normalizării furtului şi corupţiei generalizate. Aceste acţiuni planificate ale PSD şi PNL nu reprezintă altceva decât o practică concertată a acestor partide, sancţionată legal, de denaturare a concurenţei şi de împărţire a pieţei electorale”, mai transmite AUR în comunicat.