AUGUSTA LAZAROV PETRESCU VREA SĂ DEA LOVITURA. Va lansa un serial de comedie

AUGUSTA LAZAROV PETRESCU VREA SĂ DEA LOVITURA. Va lansa un serial de comedie

Zvonuri despre surpriză s-au auzit de ceva vreme, dar Augusta Lazarov Petrescu, had of entertainement Antena 1, a recunoscut acum pentru EVZ.

 „Aşa cum ne-am impus în ultimii ani, pe perioada verii dorim să le oferim telespectatorilor programe noi, care să-i destindă şi să-i ţină aproape de TV, chiar şi când gândul tuturor e la vacanţă! Antena 1 are în pregătire un program de divertisment, în care muzica ocupă locul principal. Este în lucru şi un serial de comedie”, a spus Augusta, apoi a adăugat: „Amănuntele vor fi făcute publice în apropierea lansării serialului pe post”. Se pare că serialul va avea scenariul semnat de Andreas Petrescu.

Cine e șef în casă?

Șefa divertismentul din Antene și actorul Andreeas Petrescu formează o echipă atât acasă, cât și la serviciu. Asta însă nu le crează probleme, nici măcar când unii vor să-și pună o „pilă” la șefă. „Amândoi facem parte din categoria celor care separă foarte bine cele două aspecte: profesional şi personal. În familia noastră suntem şefi amândoi! Intervenţii se încearcă, dar nu au niciun efect. De fiecare dată, deciziile legate de propunerile de proiecte sau de participări la castinguri sunt luate doar pe criterii profesionale şi împreună cu întreagă echipa managerială a postului”, a povestit ea.

Ne puteți urmări și pe Google News