Au lăsat iadul din Bucureşti, pentru raiul de la poalele Retezatului

Iulian şi Luminiţa Duţu, împreună cu cei doi copii, şi-au agăţat diplomele universitare în cui şi s-au apucat de agricultură "după ureche". Cu timpul vor să deschidă şi un camping cu pensiune BIO.

De la Bucureşti le lipsesc prea puţine lucruri, deocamdată, şi spun că le pare rău că nu le-a venit ideea cu 10 ani mai devreme. Acum produc pâine ca pe vremea bunicilor, dar şi variante cu tot felul de legume şi fructe. Nu mai e mult şi vor reuşi să-şi pună afacerea pe roate: un camping în care doritorii vor putea şi ei trăi şi mânca sănătos, doar timp să aibă la dispoziţie. Iulian şi Luminiţa Duţu (de 42, respectiv 43 de ani) au doi copii, Maria (13 ani) şi Costin (15 ani). Toţi s-au născut, au crescut şi au trăit în Bucureşti până în urmă cu doi ani. Iulian lucrase în ultima vreme ca tehnolog de alimentaţie la un mare hotel din Bucureşti. Luminiţa era muzeograf la Muzeul Naţional al Literaturii Române. De mai multă vreme, în sufletele celor doi încolţise dorinţa de a pleca din Capitală. Mai ales Luminiţa îşi dorea să-şi poată creşte copiii într-o curte mare şi nu între betoanele din Titan, unde aveau un apartament cu două camere. "Întro zi, Iulian m-a întrebat: Ce-ai zice dacă am vinde apartamentul şi ne-am muta undeva la ţară?. I-am cerut un pic de timp, să mă gândesc. Nu a durat prea mult şi am spus: Da, hai s-o facem. Ştiam Ţara Haţegului pentru că mai veniserăm aici în concedii, de câteva ori. Am găsit gospodăria asta de vânzare, am cumpărat, iar pe 19 septembrie 2010 am fost aici. În primele trei luni am stat într-o rulotă, care a ajuns aici odată cu noi. Casa era o ruină", povesteşte Luminiţa. Proprietatea familiei Duţu din Râu Alb, un sat cu drum asfaltat, aproape de şosea (DN66) şi cu reţea de apă, situat în comuna Sălaşu de Sus, judeţul Hunedoara, a costat 20.000 de euro. Nu casa în sine a ridicat preţul, ci terenul de aproape 8.000 de metri pătraţi din spatele ei, "dotat" cu pământ fertil, câţiva vişini, doi tei care înmiresmează aerul în fiecare seară de iunie şi început de iulie, plus un râu mic şi rece care trece pe la capătul grădinii. În renovarea casei, care nici acum nu este gata, au mai băgat încă peatât, după care au renunţat să mai ţină socoteala. Reţetele de pită ale bunicilor sunt readuse în prezent de Iulian. El experimentează şi pâinea cu legume Loc propice pentru o pasiune mai veche "Cu copiii a fost un pic mai greu. Maria avea doar 11 ani când am venit aici, aşa că s-a adaptat mai repede. Costin, însă, avea deja 13 ani. Încet încet se vor adapta foarte bine amândoi", adaugă Luminiţa Duţu, care recunoaşte că şi ei îi lipsesc câteva lucruri din Bucureşti: mersul la film şi la teatru. Şi-a găsit un post de profesoară de engleză, predă la nouă şcoli primare din zonă şi face naveta "când pe jos, când cu căruţa, când cu tractorul, când cu maşina vreunei colege". Iulian, în schimb, nu are decât un "of": faptul că de la Râu Alb la Haţeg nu este metrou. "Nu avem maşină. Nici în Bucureşti n-am avut, metroul era cel mai bun prieten al nostru. Ar trebui unul şi aici", spune bărbatul, râzând. Dar Iulian Duţu nu are timp să se gândească prea mult la acest inconvenient. Mai toată ziua şi-o ocupă cu făcutul pâinii. De fapt, dacă-l laşi să se apuce să-ţi vorbească despre pâine, despre cum se face ea industrial şi despre cum se făcea cea tradiţională, trebuie să ai mult timp la dispoziţie. Înainte să ajungă la Râu Alb, Iulian se apucase să facă pâine acasă. Aici îşi definitivează tehnica şi reţeta. Are deja un cuptor, iar când vrea să facă pâine cu ceapă, de exemplu, face doi paşi de la masa de lucru până la stratul din grădină şi îşi ia leguma dorită. În plus, face doar pâine cu maia, aşa cum făceau bunicii. Drojdia pare pentru el elementul de care se fereşte cel mai mult. "De multă vreme sunt pasionat de mâncarea sănătoasă. Aici am toate condiţiile să asigur familiei, prietenilor şi cunoscuţilor care ne vizitează o masă sănătoasă", spune Iulian. Au vândut apartamentul cu două camere din cartierul Titan şi cu banii obţinuţi şi-au cumpărat o casă mică, o grădină mare şi un pârâu Casa soţilor Duţu, din comuna Râu Alb, nu este vreo bijuterie arhitectonică, dar e minunată pentru un trai decent Mici rateuri de începător Din omul serios, care vorbeşte despre pâine, despre cum se face ea, tradiţional, în Franţa, Anglia, Germania sau România, Iulian devine omul amuzant când povesteşte despre cum s-a apucat el de legumicultură fără să aibă habar: "Am luat de la Suceava, de la Banca de Gene, locul în care sunt toate seminţele de plante din România, seminţe de roşii. Am pus vreo 14 feluri. Cel mai bine s-au făcut roşiile răsărite din seminţele care proveneau din Hunedoara. Pe lângă asta, le-am cam amestecat pe unele şi s-au corcit între ele. Altă păţanie: anul trecut, când am cules salata, am lăsat seminţele pe pământ, nu le-am luat de-acolo. Acum am pus alte legume şi, printre ele, a ieşit şi salată de la seminţele de anul trecut. Cartofii nu am avut timp să-i sap de două ori. Cu ploile astea din mai, acuma aproape că nu mai vezi unde e frunza cartofului şi unde e cea de buruiană. Dar aşa este orice început, că doar nimeni nu s-a născut învăţat!", mai spune amuzat Iulian. "Adoptaţi" de vecini încă "din faşă" Luminiţa şi Iulian învaţă viaţa la ţară. O învaţă repede şi datorită faptului că vecinii lor, familia Cincora, aproape că i-a adoptat. "În primele zile, mai mulţi vecini din sat au venit, ne-au adus mâncare, ne-au ajutat cu tot ce-au putut. Oamenii sunt extraordinari aici. Vecinii din partea de sus aproape că ne-au adoptat. Nu există să le cerem ajutorul cu ceva şi să ne refuze. Bineînţeles, şi noi procedăm la fel, când cineva ne cere sprijinul cu câte ceva", spune Luminiţa. "Mama adoptivă" a familiei Duţu, Valeria Cincoara, mărturiseşte că nu i-a venit să creadă când a aflat de unde vin: "Aşa ceva mai rar. Să laşi tu Bucureştiul, om tânăr, şi să vii cu nevastă şi cu copii aici, la ţară. Eu una m-am bucurat tare mult când i-am văzut aici". Un proiect pentru viitorul apropiat Dacă, la Bucureşti, Iulian Duţu îşi petrecea 75% din timp în faţa calculatorului, acum îşi mai găseşte timp doar cât săşi mai citească emailurile importante, să-şi mai actualizeze din când în când blogul dedicat "turtiţei fermecate", cum îi place lui să numească poetic ocupaţia lui de brutar şi să se mai intereseze de proiectele referitoare la mâncarea tradiţională, "BIO": "Deocamdată fac pâine doar pentru familie, prieteni şi cunoscuţi. În următorii doi, trei, patru ani, sper să avem aici un mic camping în care să vii, să-ţi pui cortul, să te relaxezi şi să mănânci sănătos".