Acum, ne putem gândi și noi că, oricât de disponibil și degajat ar putea fi, un călău mai obosește și el. Iar când ne gândim la călăi, uitându-mă la chipul încurcătoarei de paltoane, nu văd doar persoana ce s-a înstăpânit în jilțul partenerei de nădejde al paraditorilor de serviciu ai Statului Paralel, ci chiar simbolul a tot ceea ce a fost mai rău și mai toxic în ceea ce ar fi trebuit să însemne Dreptatea făcută omului în această viață.

Ani de zile, începând din perioada cea mai cruntă a Slujirii cea iubitoare de cătușe, această „visătoare”, în realitate o provocatoare de coșmaruri, a încălecat, cu unghiile adânc înfipte în ochii Zeiței Themis, destinele miilor de nefericiți ce au avut ghinionul a trece pragul Prea Înaltei Curți. Demolată de decizii tot mai hotărâte ale judecătorilor Legii Fundamentale, adevărata față a paraditoarei obosite apare din ce în ce mai hâdă, iar dacă de gândim la chipul omului ca oglindă a sufletului, avem și explicația urâțeniei interioare a încă stăpânitoarei Prea Înaltei Instanțe.

Și, pentru că tot am vorbit de judecătorii Legii Fundamentale, ne-a mai ajuns la urechi o altă grozăvie: cum că le-ar fi fost frică să judece. Precum într-un adevărat Absurdistan, nu era suficient că vedeam zi de zi „paradeli” din ce în ce mai grotești din partea celor încolonați în spatele unor epigoni ai Slujirii, ci am ajuns să aflăm că inamovibililor înșiși le este frică de mesagerii Statului Paralel. Stat Paralel despre care o altă cucoană, de această dată o biată marionetă politică, tristă și dezarticulată, ne spunea deunăzi că nu cunoaște ce este acesta, pentru că a fost plecată de pe Planetă în ultimul deceniu.

Revenind însă la frica împărțitorilor de dreptate, împărtășită se pare doar de cei ce încă mai au uzul rațiunii, simpla afirmare a existenței acesteia ar fi trebuit să provoace un adevărat tsunami public. O revoltă sinceră și puternică, inclusiv din partea sprijinitorilor treptelor curților de apel și a tuturor ce clamează, de dimineața până seara, independența justiției.

Aproape pensionara de lux, „confuză și derutată”, ne dezvăluie și chintesența parvenirii torționare, cu demonstrația că pleacă doar atunci când vrea dânsa. Ideea fixă, a arătării vrerii proprii cu orice preț, pare a fi pus stăpânire nu doar pe mințile celor ce se simt deasupra timpurilor și oamenilor ci și pe cele ale puținilor garanți ai independenței justiției. Boicotarzi de conjunctură și politruci în devenire, urcați cu ambele picioare pe talerele balanței dreptății, aceștia sunt dovada vie a faptului că întotdeauna ideile puține și fixe nu doar că blochează instituții fundamentale în discursuri endemic dezarticulate, ci și că pot compromite pentru destui ani de acum încolo orice referențial de justiție.

După o nemeritată pauză de cătușe, paraditorii, mânjiți de sângele destinelor distruse, își cheamă din nou, în sprijin, satrapii externi pentru a le impune slugilor politice salvarea lor: reinstaurarea terorii asupra judecătorilor mult prea neîmblânziți, care trăseseră o gură de aer curățat de duhoarea hoiturilor lor, visând neputincioși la libertatea de a-și face meseria.

 Mergi și te odihnește, hidoșenie exteriorizată a unui sistem cangrenat de prea multă nepăsare! Te vor trezi din somn doar strigătele de disperare ale celor aruncați pe nedrept de tine și ai tăi în Gheena temnițelor cumplite! Lasă oamenii frumoși și independenți să aducă adevărata justiție și pacea binefăcătoare în sufletul greu încercat al celor distruși prematur de nedreptatea adusă de cruzimea și frustrările voastre!

 

Te-ar putea interesa și: