Atenție, VINE ZĂPADA! Ninsori și viscol în APROAPE TOATĂ ȚARA

Atenție, VINE ZĂPADA! Ninsori și viscol în APROAPE TOATĂ ȚARA

ANM a emis vineri o o atenționare Cod galben de ninsori și viscol în zonele montane din 14 județe aflate în Moldova, Muntenia și Transilvania și una de ploi, ninsori și vânt în rest, din această seară.

Conform ANM, în intervalul 1 decembrie, ora 21:00 — 2 decembrie, ora 18:00, în marja informării meteo, sunt prognozate precipitații în majoritatea regiunilor. Astfel, În Oltenia, Muntenia, sudul și centrul Moldovei va ploua și se vor cumula cantități de apă de 15 — 20 l/mp și pe arii restrânse 25 — 30 l/mp. Totodată, în Transilvania și Maramureș, precum și la munte, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, iar izolat se va semnala polei, scrie Agepres. 

În nord-estul Moldovei vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi și în restul Moldovei, Dobrogea și Bărăgan, cu viteze de 50 — 55 km/h, iar la munte, mai ales pe creste, precum și pe litoral, vor fi rafale de 60 — 70 km/h.

Totodată, pe 2 decembrie, între orele 1:00 și 13:00, va fi în vigoare o atenționare Cod galben de vreme rea, în 14 județe: Suceava, Neamț, Bacău, vestul județului Vrancea, Covasna, Harghita, cea mai mare parte a județului Brașov, sudul județelor Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj (zona de sud), respectiv nordul județelor Hunedoara, Alba și Sibiu.

În cea mai mare parte a Carpaților Meridionali și Orientali, precum și în vestul Moldovei vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar vântul va avea intensificări temporare, viscolind și spulberând zăpada, mai ales în zona înaltă de munte.

ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ar putea actualiza atenționările meteo.