Atenție mare la acest aliment. Este un fake! UE lansează alerta

Comisia Europeană vrea să aducă Danemarca în fața Curții Europene de Justiție!

Scandalul a pornit de la brânza feta pe care o comercializează firmele daneze. CE a avertizat Copenhaga în dese rânduri că este vorba despre un produs aflat sub protecția DOP (denumire de origine protejată), însă fără niciun rezultat.

Danemarca a continuat să tragă lâna peste ochii europenilor și în special ai grecilor, cei care au înregistrat brânza feta la nivelul UE. Săptămâna aceasta, CE a anunțat că va târî Danemarca la Curtea Europeană de Justiție pentru fals în comercializarea brânzei feta! Realizat de obicei din lapte de oaie (uneori, și în combinația oaie-capră), acest tip de brânză poate fi etichetat ca feta doar când este produs în Grecia, țară unde se face de mii de ani.

„Comportamentul Danemarcei nu numai că încalcă legislația UE actuală, dar este foarte probabil și să zădărnicească negocierile în curs dintre Uniunea Europeană și țările terțe pentru încheierea acordurilor bilaterale care asigură protecția Dop și promovarea produselor de calitate în afara UE”, a anunțat Comisia Europeană.

La rândul lor, scrie politico.eu, danezii îl iau pe „Nu” în brațe. Ministrul Alimentației, Mogens Jensen, a declarat că nu poate comenta cu privire la acest subiect până când nu primește toate documentele juridice de la Comisie. Mai mult, Jensen se declară preocupat de locurile de muncă daneze: „Nu ar trebui să existe nicio îndoială că sunt preocupat să am grijă de locurile de muncă daneze, dar, în același timp, cred, de asemenea, că trebuie să respectăm normele pe care ni le-am asumat în UE. Tranzacția finală poate fi făcută doar atunci când primim cererea oficială”. Cu alte cuvinte, Danemarca susține că nu i-a cerut nimeni să oprească producția de brânză feta și nici n-o va face în lipsa unui înscris oficial!

În jurul brânzei feta e un scandal care durează de 20 de ani. În 1999, Germania, Franța și Danemarca (mari producători de brânzeturi)  au câștigat un apel la Curtea Europeană de Justiție (CEJ), răsturnând victoria grecilor. Totuși, ulterior, CE a revenit și a „re-listat” feta ca produs elen, după consultarea unui comitet științific care a concluzionat că, într-adevăr, feta se face numai în Grecia.