Atenție mare ce postați din casă pe rețelele sociale! Hoții vă filează
- Magda Spiridon
- 3 iunie 2020, 16:01
O campanie de prevenire a furturilor din locuințe a fost lansată de Poliția Română, prin care se atrage atenția că orice informație postată pe rețelele de socializare poate fi speculată de hoți.
Pentru a ilustra modul în care operează infractorii, a fost creat un personaj fictiv numit Luis Calificatu care a urmărit zeci de utilizatori de social media, printre care și 8 influenceri, și le-a transformat pozele personale într-un catalog cu obiecte de vânzare.
Cu acordul utilizatorilor „filați” pe rețelele de socializare, personajul Luis Calificatu a preluat pozele acestora și le-a repostat pe profilul său de Instagram, modificate: cu fețele acestora ascunse și cu obiectele de valoare semnalizate prin descrieri și prețuri de vânzare la negru.
Utilizatorii de Instagram au putut vedea comentarii suspecte lăsate de personajul Luis Calificatu la pozele influencerilor. Cei care au fost curioși să afle cine este au putut vedea pe profilul său un întreg catalog cu poze preluate și modificate, cu obiecte ale altor utilizatori puse la vânzare alături de promisiunea „disponibil în curând”.
După o serie de reacții de indignare stârnite pe Instagram, campania a dezvăluit mesajul Poliției Române: „Ce e postat e filat. Ai grijă ce dai din casă!”
Recomandări
- Evitați să faceți publice pe rețelele de socializare imagini cu obiecte de valoare din locuință, configurația acesteia și posibilele căi de acces.
- Faceți-vă conturile de pe rețelele de socializare inaccesibile persoanelor necunoscute şi nu dezvăluiți date personale celor pe care îi cunoașteți doar în mediul online.
- Nu faceți publică pe Internet plecarea de acasă și rugați vecinii să vă anunțe imediat dacă văd străini în preajma locuinței dumneavoastră. Procedați la fel atunci când ei sunt plecați.
- Asigurați uşa cu vizor, încuietori sigure, lanţ de siguranţă şi nu lăsați cheia sub preş sau în cutia cu scrisori.
- Nu lăsați bilete în uşă atunci când plecați de acasă; rugați un vecin să ia eventualele facturi, înştiinţări sau materiale promoționale prinse în uşă.
- În cazul în care la uşă se prezintă persoane care vând sau cumpără diferite produse, evitați-le și nu le permiteți accesul în locuinţă.
- Când părăsiți locuinţa, verificați dacă ați încuiat uşa apartamentului, ferestrele, uşa de la balcon. Închideți bine ferestrele apartamentelor situate la parter, la primul şi ultimul etaj; dotarea cu gratii dă un plus de siguranţă.