Pentru păianjeni, instalarea toamnei corespunde cu perioada în care încep să caute un loc cald și uscat pentru a se împerechea, context în care locuințele oamenilor sunt foarte căutate de arahnidele care pot fi ținute la distanță dacă sunt respectate anumite sfaturi.
Practic, odată cu luna septembrie, dezagreabilele insecte se pregătesc pentru invazie. Jurnaliștii de la The Sun au alcătuit un top al celor mai bune metode prin care ne putem feri de păianjeni, despre care puteți afla 15 lucruri fascinante şi înfiorătoare. ”Pe măsură ce se apropie sezonul de împerechere, păianjenii sunt disperați să se reproducă într-un mediu cald și sigur.
Aici intervii tu, pentru că locuința ta este un loc cald și uscat, ideal confortul târâtoarelor înfiorătoare. Nu doar că aici se pot adăposti de ploaie și de condiții dure, dar nu vor fi deranjați dacă se pot așeza într-un colț întunecat al casei tale.
Din fericire, aprinderea unor lumânări și ordinea ar putea fi tot ce trebuie pentru a scăpa de bestii. Arahnofobi, mulțumiți-ne mai târziu. Aici sunt 13 moduri dovedite de a păstra păianjenii departe de casă:
Menta
Păianjenii urăsc uleiul de mentă, așa că o modalitate ușoară de a-i ține departe este să diluați puțin în apă și să-l pulverizați în jurul casei. Dacă sunteți comozi, puteți cumpăra, de asemenea, produse parfumate care funcționează ca un agent de respingere.
2. Spray care respinge păianjenii
Similar cu uleiul de mentă, o soluție de oțet de mere poate funcționa pentru a alunga creaturile. Se amestecă o ceașcă de oțet, o linguriță de ulei, o mână de piper măcinat și o linguriță de lichid de spălat și se pulverizează în baie, dar și pe lângă ferestre și uși. Asta ar trebui să descurajeze insectile care vor să intre în casa ta.
3. Ademeniți gărgărițele
Gărgărițele sunt minunate pentru a scăpa de păianjeni, deoarece micile creaturi mănâncă aproape 50 de insecte pe zi. Plantând plante atrăgătoare pentru buburuză aproape de casă - mărarul, feniculul și gălbenelele -, puteți ține păianjenii la distanță.
Îndepărtați pânzele
Poate suna simplu, dar verificarea regulată a pânzelor și îndepărtarea acestora este cel mai simplu mod de a opri păianjenii care se ascund și se reproduc în jurul casei. Cea mai ușoară modalitate de a îndeplini această sarcină este folosirea unui aspirator. De asemenea, se recomandă ștergerea geamurilor și ramelor.
5. Ia-ți un animal de companie
Animalele de companie sunt antidotul perfect împotriva dăunătorilor din casă. Animalele, în special pisicile, urmăresc orice se mișcă și vor lupta împotriva acelor insecte nedorite înainte de a observa tu că sunt acolo.
6. Dezordinea
Păianjenii adoră colțurile în care se pot ascunde. Dacă aveți prea multă dezordine, trebuie să știți că le oferiți creaturilor multe locuri în care să se refugieze.
7. Mănâncă portocale și lămâi
Bestiile cu opt picioare urăsc mirosurile de citrice, așa că păstrarea acestor fructe prin casă și consumarea lor regulată le poate împiedica să se lipească de pereții dumnevoastră.
Spălați geamurile
Curățarea geamurilor cu amoniac și apă ajută la prevenirea pătrunderii creaturilor înăuntru. Când geamurile se usucă, dați peste ele cu ziar și kerosen. Kerosenul se evaporă imediat, dar lasă un produs respingător pentru păianjeni, muște și țânțari.
9. Folosiți eucalipt
Un alt parfum pe care irită păianjenii este eucaliptul, așa că puneți planta în jurul băii și în dulapuri pentru a-i împiedica să se strecoare. Asta ar trebui să-i țină departe și, de asemenea, să lase casa proaspătă și curată.
10. Limitați iluminarea
Păianjenii, ca multe insecte, sunt atrași de lumină. Păstrați iluminatul casei la minimum și stingeți luminile când ieșiți din casă. Veți avea facture la energie electrică mai mica și reduceți riscul invaziei. infestărilor.
Lumânări de scorțișoară
Investiția într-o lumânare cu scorțișoară este o modalitate excelentă de a ține animalele departe. Scorțișoara este un alt parfum pe care păianjenii nu îl pot suporta.
12. Astupați fisurile
Britanicii care au o plantă care se extinde pe proprietatea lor creează mediul perfect pentru insecte. Asigurați-vă că astupați găurile și crăpăturile din locuință pentru a le împiedica accesul. Acoperirea orificiilor de ventilare cu plasă specială este o altă recomandare.
13. Verifică exteriorul casei tale
Pe lângă faptul că vă asigurați că nu există aglomerație în casă, reducerea numărului de locuri de adăpostire în afara proprietății poate descuraja arahnidele.
Asigurarea faptului că nu există grămezi de lemne de foc, pungi de grădină și grămezi de compost în apropierea casei poate ajuta la reducerea numărului de paianjeni”, se arată pe thesun.co.uk.