Carnea de miel, deși foarte apreciată și consumată în perioada sărbătorilor de Paște, poate provoca probleme de sănătate. Persoanele care suferă de anumite afecțiuni de ficat, rinichi, pancreas ori cardio-vasculare ar trebui să evite, pe cât posibil, acest tip de carne. Specialștii atrag atenția că, în caz contrar, problemele medicale s-ar putea acutiza.
Profesorul Gheorghe Mencinicopschi atrage atenția că pentru anumite categorii de persoane, carnea de miel este un adevărat pericol. Avertismentul profesorului vine în contextul apropierii sărbătorilor de Paște, când consumul de carne de oaie este în creștere. Majoritatea preparatelor culinare care se pun pe masa de paste conțin carne de miel.
În aceste condiții, Mencinicopschi atrage atenția că nu oricine poate consuma astfel de preparate, bazate pe carne de miel. Aceasta este contraindicate pentru acele persoane care au probleme cu ficatul, rinichii, pancreasul ori afecțiuni cardio-vasculare.
Carnea de miel conţine mai multe purine, substanţe care formează acidul uric în organism. Acumularea de acid uric în exces şi imposibilitatea eliminării lui cauzează gută şi creşte riscul formării pietrelor la rinichi. Specialiștii atrag atenția că această carne, de miel, este foarte calorică, mult mai bogată în grăsimi decât carnea de vițel. Drept urmare, se recomandă ca porțiile de pe masa de Paște să fie bine ponderate. Este de preferat evitarea exceselor la masa de Paște, mai ales când vine vorba despre carne de miel.
În acest context, specialiștii în nutriție atrag atenția că acest tip de carne trebuie evitat de către cei care suferă de colesterol mărit în sânge, boli cardiace, gută (creșterea nivelului seric de acid uric), pancreatită acută sau cronică. În plus, proteina proaspătă din carnea de miel poate provoca și alergii, mai ales la copii. Acestea se pot manifesta la 6 - 12 ore de la consum.
Recomandările profesorului Mencinicopschi
Pentru a fi consumat fără riscuri, profesorul Gheorghe Mencinicopschi este de părere că mielul trebuie să cântărească în jur de 14 kilograme. Dacă este prea mic, carnea acestuia conține o cantitate prea mare de proteine de tip colagenic. Acestea se digeră mult mai greu și nici nu este prea comestibil.
Carnea de miel nu se consumă în combinație cu pâinea, pentru a evita indigestia. De asemenea, trebuie asociată doar cu legume care ajută la digestive.
„Indicat este să mâncăm miel făcut la cuptor. Mai merge și înăbușit, la grătar sau stufat, în nici un caz prăjit. Ciorba e recomandat să fie acrită cu borș și să o facem din porțiuni din picioare și intestine. În nici un caz cu orez, cartofi, pâine, paste sau mămăligă. Vor face această carne și mai dificil de digerat. Garnitura de legume este foarte indicată, pentru preparatele din carne de miel deoarece fibrele din acestea ajută la digestie”, a precizat profesorul Mencinicopschi.
Cu câte se vinde carnea de miel
Primii miei din acest acest an sunt deja la vânzare în piețe și în magazine. Prețul este foarte mare, iar producătorii dau vină pe costurile pentru combustibil şi furaje.
Cea mai ieftină carcasă de miel se vinde cu 40 de lei, în timp în ce în alte piețe, prețul ajunge și la 45 de lei. Prin comparație, în anul 2021, carcasa de miel se vindea cu 35 de lei, cu 10 lei mai ieftin decât în prezent.