Atenție cum folosiți internetul de pe mobil! Există breșe de securitate
- Georgeta Petrovici
- 6 iunie 2020, 06:30
ANCOM trage un semnal de alarmă: anul trecut, internetul mobil a fost serviciul cel mai afectat de incidente de securitate. Numărul incidentelor a crescut cu peste 40% faţă de anul precedent.
Numărul incidentelor de securitate cu impact semnificativ asupra securităţii şi integrităţii reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice a crescut cu 43%, de la 556 în anul 2018 la 794 în 2019, a anunțat, vineri, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Cumulat, aceste incidente au afectat, în total, peste 23 de milioane de conexiuni. Informațiile au fost colectate de la furnizori.
”Dacă în anii 2017 şi 2018 cele mai afectate servicii au fost cele de telefonie mobilă şi SMS, în anul 2019 cele mai multe conexiuni afectate de incidente semnificative sunt cele de internet mobil şi transmisiuni de date mobile (aproximativ 10,47 milioane de conexiuni afectate), urmate de serviciile de telefonie mobilă şi SMS (aproximativ 9,16 milioane de conexiuni), retransmisie a programelor audiovizuale (aproximativ 1,47 milioane de conexiuni), telefonie fixă (aproximativ 1,21 milioane de conexiuni), cele mai puţin afectate fiind cele de internet fix şi transmisiuni de date fixe (aproximativ 1,19 milioane de conexiuni).
Anul trecut, numărul mediu al conexiunilor afectate de un incident a fost de 28.859 de conexiuni, în creştere faţă de 2018, când un incident avea, în medie, repercusiuni asupra a puţin peste 24.000 de conexiuni”, se arată în comunicatul ANCOM.
Oficialii ANCOM mai arată că în 542 dintre cazuri (68% din numărul total de incidente) au fost afectate resurse dintr-un singur judeţ, iar 4 incidente au avut un impact la nivel naţional. Județul cu cele mai multe incidente a fost Teleorman (90), acesta fiind urmat de Giurgiu (69 de incidente), Gorj (68 de incidente) şi Olt (67 de incidente). Judeţele cel mai puţin afectate au fost Tulcea, Covasna, Sălaj şi Botoşani.
”Ca resurse afectate, în cele mai multe cazuri acestea fac parte din categoriile medii de transmisiune, staţii de bază şi controlere mobile şi echipamente din noduri de transmisiune. În cadrul a 20 de incidente au fost afectate concomitent mai multe categorii de resurse, producerea acestora având multiple cauze (fenomene naturale, producerea concomitentă a două evenimente distincte ori acţiuni rău intenţionate)”, precizează ANCOM, în comunicatul transmis.
Durata totală a incidentelor raportate în 2019 este de 4.573 ore, în creştere semnificativă față de anul precedent când acestea au cumulat numai 2.808 de ore. Durata medie a unui incident a fost de 5 ore şi 46 minute, de asemenea în uşoară creştere faţă de 2018 (5 ore şi 3 minute), dar în scădere faţă de 2017 (8 ore şi 49 minute).