Poliția elvețiană a declarat că femeia de 28 de ani care a comis marți atacul terorist dintr-un magazin din Lugano, era cunoscută ca fiind jihadistă și suferea din dragoste.
Aceasta ar fi cunoscut online un militant ISIS din Siria, pe care a încercat în zadar să-l întâlnească.
Elvețianca a apucat o femeie de gât şi a înjunghiat cu un cuțit o alta, marți, într-un magazin din Lugano, din cantonul elvețian Ticino. Şefa poliţiei naţionale, Nicoletta della Valle, a declarat că există suspiciuni asupra unui posibil atac terorist. Una din victime are răni destul de grave, dar care nu îi pun viaţa în pericol, iar cealaltă a fost rănită uşor.
Parchetul general elveţian a anunțat că a deschis o anchetă pentru „atac suspectat că ar avea o motivaţie teroristă”. Femeia figura în bazele de date ale poliției drept o simpatizantă a grupării teroriste Stat Islamic.
Atacul s-a petrecut în jurul orei locale 14:00, în apropierea unei case de marcat, într-un magazin mare din Lugano.
„Atacatoarea este cunoscută de Fedpol ca având trecut jihadist, din anchete ale poliţiei realizate în 2017", a transmis oficiul federal al poliţiei Elveției, notează Reuters.
Tânăra iubea un luptător jihadist și suferea de probleme psihice
Tânăra ar fi avut o relație prin intermediul rețelelor sociale cu un luptător jihadist din Siria și a încercat să meargă să-l întâlnească, însă autoritățile turce au întors-o de la graniță. Potrivit oficialilor federali, aceasta suferea de probleme psihice.
„Femeia suferea de probleme de sănătate mintală în acel moment. După întoarcerea în Elveția, a fost internată într-o clinică de psihiatrie", au mai spus oamenii legii, potrivit Digi24.
Mai mult, martorii au declarat că tânăra ar fi strigat în timpul atacului că face parte din gruparea Statul Islamic. Ulterior, suspecta a fost arestată. Procuratura federală a calificat incidentul drept posibil atac terorist şi a preluat investigaţia în acest caz.
Amenințarea teroristă rămâne ridicată
În Elveția, după ce organizaţia Stat Islamic a revendicat responsabilitatea pentru recentul atac terorist din Viena, amenințarea teroristă rămâne ridicată, potrivit Serviciului de Informaţii al Confederaţiei.
Doi tineri elveţieni, de 18 şi 24 de ani, au fost arestaţi la Winterhour, lângă Zurich, în nordul Elveţiei, în legătură cu atacul jihadist de la Viena, a anunţat poliţia.