Atac terorist oribil la Munchen, vineri seara, când un cetăţean german de origine iraniană, după primele informaţii, şi-a încărcat pistolul în toaleta unui Mc Donald’s şi a început să tragă fără nici un fel de discernământ asupra celor mai uşoare ţinte, ucigând copii ce erau la o serbare la fast food.
După aceea a ieşit din restaurant şi a intrat întrun mall, a ucis cu sânge rece 9 oameni şi a rănit alţi 21, din care 3 se află în stare gravă. Deşi a strigat Alahu Akbar, autorul s-a dovedit născut în Germania şi şi-a pus capăt vieţii după atac.
Atacul a intervenit într-o formă care trădează paradigma clasică a „inamicului din cetate”, deci nu mai e vorba despre un terorist venit din afară, nici despre un radicalizat participant în teatrele de operaţiuni teroriste din Siria, Irak, Yemen, Afganistan sau alte state din Maghreb. E vorba despre teroristul de lângă noi, vecinul de pe palier, născut în Germania, care pleacă să ucidă, despre educatorul de la grădiniţa de cartier unde profesorul, cel mai drăguţ şi săritor vecin, pleacă într-o dimineaţă cu un rucsac în spate şi se aruncă în aer într-un mijloc de transport în comun ucigând cât mai mulţi compatrioţi. Sau e vorba despre vânzătorul de ziare din colt, pe care-l ştim de 10 ani, cu trei copii şi familie, care într-o seară de 14 iulie închiriază un camion şi îl transformă în armă, ucigând concetăţenii săi francezi pe o esplanadă din Nisa.
Identificarea unui asemenea atacator de tip lup singuratic este extrem de dificilă, dacă nu imposibilă. El nu comunică cu nimeni, şi se comportă ca un om normal care intră într-o criză de nebunie, o tulburare de comportament majoră, un moment în care ucide cât mai mulţi semeni fără o motivaţie reală. Tipul acesta de atacuri reclamă un instrumentar de tactici de contracarare extrem de sofisticat şi în faţa căruia atât Franţa, cât şi Germania par să fi demonstrate vulnerabilităţi extrem şi lipsa capacităţii de a asigura siguranţa cetăţenilor.
Mai întâi vorbim despre identificarea persoanelor predispuse să intre în acest spectru. Foarte dificil, dacă nu se radicalizează pe Internet şi nu vorbesc cu nimeni din jur sau la telefon. Problemele nefiind cunoscute, e greu de identificat tendinţa suicidară, cu iz vindicativ împotriva întregii omeniri, a unui asemenea terorist. Mai mult, este un nativ în ţările occidentale, şi nici drumurile sale nu arată intrarea în vreo categorie de risc prin trecerea în spaţii de islamizare sau radicalizare.
De această dată metodele de acţiune sunt de altă natură. Mai întâi cele care ţin de identificarea şi notificarea modificărilor bruşte de comportament, educaţia de Securitate şi încrederea cetăţenilor de a informa autorităţile. Cea mai indicată ţară exemplu cu un asemenea comportament civic este Elveţia, acolo unde dacă parchează o maşină necunoscută într-un cartier, cineva sună la poliţie pentru ca intrusul să fie verificat. În al doilea rând este vorba despre supravegherea locului de procurare al armelor, controlul vânzării armelor de foc, al traficului cu arme de foc, dar chiar şi a vânzării unui topor sau cuţit la un tânăr de 17 ani care nu pare să fie tăietor de lemne şi care poate prezenta semnalmentele unui viitor agresor. Ce te faci însă atunci când e vorba despre închirierea unui camion, într-o formă legitimă sau care chiar nu dă de bănuit?
Ei bine, din acest moment, tipul de instrumentar presupune, fireşte, prezenţa autorităţii pe stradă, în locurile aglomerate, gata să intervină la cel mai mic semn, acea poliţie de proximitate capabilă măcar să reacţioneze prompt pentru a limita efectele şi numărul de victime al unui atac. O măsură preventivă, chiar dacă e menită să fie primul tip de răspuns de după declanşarea atacului, autoritatea prezentă cât mai aproape de locul unde ţinta soft este atacată. Dar cea mai eficientă şi necesară metodă este, totuşi, identificarea profilului celui înclinat să reacţioneze astfel. Deci a vecinului de lângă noi, care se transformă, pe un impuls declanşator minor, într-un terorist.
Studiile sociologice şi identificarea situaţiei reale de integrare a resortisanţilor în societatea occidentală este miza reală a cunoaşterii necesare prevenţiei în aceste cazuri a vecinului nostru ce se transformă în terorist. Sociologia s-a îndreptat spre numeroase direcţii de studii, dar se pare că în societăţile occidentale multiculturale şi post-coloniale, sau aglomerate de imigranţi la a doua - a treia generaţie, un asemenea studiu aprofundat şi concentrate pe un asemenea obiectiv, nu a existat. De aici surpriza create de vecinul transformat în terorist. Şi aceste studii, după ce sunt făcute, generează şi soluţiile de integrare potrivită, de reconstrucţie identitară a acestor oameni, de ieşire din alienare, de integrare comunitară a sa, dar pot fi şi sursa întemeierii unor politici publice capabile să evite apariţia teroristului de lângă noi.
Recomandările noastre
