Atena - momentul întemeierii celebrei capitale a Greciei. Cum a apărut primul mare oraș din istoria Europei

Atena - momentul întemeierii celebrei capitale a Greciei. Cum a apărut primul mare oraș din istoria Europei

Cetatea Atenei, fondată, potrivit tradiţiei, de către eroul Tezeu, fiul lui Aigieos, s-a format prin unirea celor 5 aşezări din Attica, în  care era consacrat un cult al zeiţei Athena (Plutarh, Tezeu XXV).

Tradiţia, în acest caz, îşi poate găsi un sprijin solid în realitatea istorică, fiind documentate patru aşezări locuite de familii (gene), la poalele muntelui Pentelic, dezvoltate în jurul unui nucleu compus din actualul teritoriu al Atenei şi Eleusis, separate de muntele Aigaleos.

Centrul Peninsulei Attica

Peninsula Attica poate fi asemănată unui triunghi, al cărui vârf este îndreptat spre Mare, iar cele trei laturi sunt formate de Munţii Parnas –la nord-vest- Himettos-la est- Pentelicos –spre nord-est. Beneficiind de o protecţie naturală, Attica a putut să se dezvolte unitar, populaţiile care vorbeau dialecte diferite ale aceleiaşi limbi, fuzionând fără săcunoască ciocniri sângeroase. Invazia doriană, care a distrus civilizaţia miceniană, a ocolit această peninsulă protejată natural.

Beneficiind de existenţa râului Kephisos, a zăcămintelor argintifere de la Laurion, alături de marmura muntelui Pentelic, noua aşezare, Athenai, al cărei centru întărit, Akropole-cetatea de pe înălţime- va adăposti templul unde va fi adorată zeiţa Athena-va putea să se impună accelerând procesul de unificare a celorlalte patru aşezări, proces istoric numit synoikismos.

Atenienii vor sărbători unirea, în cadrul sărbătorii Synoikia şi o vor păstra în amintire prin intermediul unor cronologii, Atthides. Membrii noii comunităţi vor deveni cetăţeni cu drepturi depline, ai statului atenian şi vor cunoaşte o organizare unitară.

Atena - organizarea corpului civic după întemeiere

Tradiţia consemnează faptul că una dintre familiile ateniene de elită (eupatrizii), cea a Medontizilor, a limitat puterea regală, pe la mijlocul secolului al VIII-lea a.Chr., impunând un magistrat, arhontele, ales pe viaţă (primul arhonte ar fi fost Akostos), apoi pe zece ani. El ocupa un sediu numit prytaneion, unde se afla şi altarul public al cetăţii, în care ardea focul sacru.

Acesta a obţinut şi prerogativele judecătorului suprem, regele-basileus-neavând decât atribuţiile legate de cultul religios şi comanda armatei. Tot în secolul al VIII-lea a.Chr., regele a pierdut comanda armatei, rămânând exclusiv cu prerogativele de mare preot. Atunci a fost ales un arhonte, polemarhul, care a devenit comandantul forţelor de apărare ale cetăţii. Începând cu anul 683/682 a.Chr., arhontatul va deveni magistratură anuală, la ea având acces eupatrizii. Arhontele care îşi punea numele pe decretele şi actele oficiale devenea astfel eponimul cetăţii, eponymos, dând numele anului în care deţinea magistratura.

Corpul civic era împărţit, începând din secolele IX-VIII a.Chr., în patru mari triburi-phylai: Geleontes-„strălucitorii”, Aigikoreis- „păzitorii de capre”, Argadeis-„meşteşugarii”, Hopletes-„soldaţii greu înarmaţi”. Fiecare phyle cuprindea trei frăţii-phratriai, acestea la rândul lor având câte 30 de familii-gene. În fruntea fiecărui trib se afla un phylobasileus.

Membrii celor 12 fratrii attice îi adorau pe Athena şi pe Zeus, cărora le-au ataşat epiclezele Phratria, respectiv, Phratrios. Membrii familiilor se considerau a fi descendenţii unui înaintaş de origine divină, care era adorat ca divinitate protectoare şi al cărui nume îl vor purta toţi descendenţii din această familie. Familiile eupatrizilor se aflau în opoziţie permanentă cu acei oameni liberi din afara unităţilor gentilice, mai ales „strămutaţii”-metanastai. 

Atena și atenienii

Deveniţi cetăţeni-polites, membri ai unei polis, atenienii au pus comunitatea pe primul plan, au adorat divinitatea eponimă Athena, cu epicleza Polias, protectoarea cetăţii, a comunităţii. Monedele ateniene alături de simbolul bufniţei, pasărea Athenei, conţineau inscripţia Athenaioi-Athenienii, care reprezenta colectivitatea, în ansamblul ei.