Prin ce a rămas Atena în istoria democrației mondiale? Instituțiile democratice sunt marca înregistrată a Atenei Antice

Prin ce a rămas Atena în istoria democrației mondiale? Instituțiile democratice sunt marca înregistrată a Atenei Antice.

Cetăţeanul atenian, polites avea drepturi şi îndatoriri. Dintre drepturile sale, cele mai importante erau acela de a participa la Adunarea Poporului-Ekklesia şi Consiliu-Boule. De asemenea, el putea fi membru al tribunalelor, putea accede la magistraturi.

Cetățenii Atenei, primii cetățeni ai unei structuri democratice de putere

Din punct de vedere juridic, statutul său îi permitea să deţină o proprietate funciară în teritoriul rural al cetăţii-enktesis, să beneficieze de protecţia justiţiei statului. Pentru această proprietate el trebuia să achite taxe, eisphora precum şi alte obligaţii fiscale-leiturghiai.

Reformele lui Perikles au lărgit baza de alegere a magistraţilor, cei săraci fiind stimulaţi să candideze, fiind plătiţi de către stat, cu suma minimă care le putea asigura traiul pe perioada exercitării mandatului. În acelaşi timp însă, au micşorat numărul cetăţenilor, prin prevederile care rezervau acest drept doar acelora care erau fiii cetăţenilor  născuţi de mame ale căror taţi fuseseră la rândul lor cetăţeni.

El avea dreptul de a vota prin ridicarea mâinii-heirotoneia, cu pietricele, sau cu cioburi pe care erau scrise nume-la ostracizare. Majoritatea simplă asigura propunerii votate, statutul de noma-lege.

Cetăţeanul simplu era preotul casei sale, deci întreţinea cultul religios al strămoşilor săi, ceea ce îi permitea să oficieze şi cultul oficial al cetăţii, în calitate de magistrat, sau un cult instituţionalizat, ca sacerdot. Ansamblul comunităţii de cetăţeni forma o polis-termen pentru prima dată menţionat în inscripţia din Insula Dreros, în secolul VII a. Chr.

Atena. Îndatoririle cetățeanului

El trebuia să facă parte din falanga hoplitică, după rangul şi poziţia socială ocupată. Orice abatere atrăgea după sine atimia-degradarea civică sau decăderea din drepturi care putea fi totală sau parţială în funcţie de gravitatea faptei comise. Atimia putea să fie decretată chiar pentru membrii familiei celui sancţionat, aşa cum s-a întâmplat în cazul atenianului care a venit cu un mesaj din partea regelui persan, în care atenienii erau somaţi să depună armele, înainte de bătălia de la Salamina.

Atimia era pronunţată în caz de dezertare, sancţionată în funcţie de arma unde servea (infanterie, cavalerie, marină), încercare de modificare a ordinii constituţionale, imoralitate dovedită, furt, instigare la nesupunere civică, încălcarea normelor religioase ale cetăţii, nerespectarea sentinţei de ostracizare-revenirea în patrie înainte de termenul fixat, fără acordul autorităţilor, sustragerea de la obligaţiile fiscale etc.

Pe o poziţie inferioară se aflau metecii-străinii, total lipsiţi de drepturi politice şi, pe ultima treaptă, sclavii-douloi, instrumente însufleţie, cum îi numea Aristotel, puţini la număr, ei nereprezentând o forţă economică, menită a influenţa în mod determinant economia cetăţii.

Magistrați și magistraturi - o structură democratic-electivă

Magistraţii erau aleşi prin tragere la sorţi dintre cei mai destoinici cetăţeni, sau aleşi în Ekklesia, ca în cazul strategilor, cu majoritate simplă.

Arhonţii ( Aristotel, Statul atenian, VII, 55) erau magistraţii supremi, aleşi prin tragere la sorţi de către Ekklesia. După expirarea mandatului lor anual, cei mai destoinici dintre ei, deveneau membri ai Areopagului (Aristotel, Statul atenian, IV,25 ). Treptat, rolul lor va deveni aproape formal, strategii ajungând să ocupe o poziţie superioară, aşa cum a fost cazul lui Perikles.

La Atena, alături de magistraţii superiori-arhonţii, strategii, existau magistraţi care aveau în atribuţiile lor finanţele (tamiai, oikonomoi), justiţia (dikastai), administraţia pieţelor (agoranomoi), controlul sistemului oficial de măsuri şi greutăţi, baterea monedelor, gospodărirea apelor (epitropoi ton udaton), asigurarea liniştii publice (astynomoi), responsabili cu educaţia (gymnasiarchoi), diverşi funcţionari (Aristotel, Statul atenian, I, 7 ). Armata, comandată de strategi, subordonaţi formal polemarchului, avea comandanţi instruiţi pentru trupele de uscat şi marină (nauarchoi).

Un rol deosebit de important îl aveau ambasadorii-presbeis, însărcinaţi excepţionali, care trebuiau să rezolve chestiunile relaţiilor cu cetăţile vecine sau cu barbarii.

Cei care îşi îndeplineau misiunile conferite, fie că este vorba de magistraţi superiori, inferiori sau însărcinaţi cu caracter excepţional, limitat în timp, erau onoraţi de Adunare şi Sfat, răsplătiţi pentru faptele lor , între onoruri intrând de obicei, ocuparea sacerdoţiilor divinităţilor, viager şi ereditar, pe linie masculină.

Atena. Adunarea Poporului, Sfatul, tribunalele, ostracismul

Adunarea Poporului-Ekklesia era instituţia supremă, care vota propunerile venite din Sfat, care deveneau apoi legi. Areopagul, veche instituţie gentilică va pierde treptat cele mai importante atribuţii, în favoarea Sfatului, Adunării sau tribunalelor, rămânând cu o întâietate onorifică, deoarece era o impietate să fie înlocuită o lege sau o instituţie întemeiată în trecut. Chiar propunerea unei legi care contravenea tradiţiei era o abatere gravă, din punct de vedere instituţional şi politic, dreptul atenian numind-o graphe paranomon.

Sfatul-Boule a preluat de la Areopag atribuţiile în privinţa judecării crimelor, a devenit instanţa în faţa căreia trebuiau să dea socoteală arhonţii, care decidea în problemele financiare şi care pregătea proiectele-probouleuma-care urmau a fi dezbătute în Adunarea Poporului. Ambasadorii erau însărcinaţi de către Sfat, să ducă la îndeplinire obligaţiile diplomatice. Sfatul asigura primirea ambasadorilor străini şi găzduirea acestora.

Tribunalele-Areopag, Heliaia erau garantul păstrării normelor de convieţiuire în cetate. Judecătorii puteau fi aleşi dintre cetăţenii cunoscuţi pentru moralitatea lor exemplară, dar au fost situaţii când şi judecători străini erau chemaţi să medieze, mai ales în litigii externe.

Ostracismul era folosit, la Atena, ca mijloc de îndepărtare a unui adversar incomod, aceste măsuri afectând pe oameni iluştri precum Aristeides, Themistokles, Tukydides. Perikles, însuşi a fost pe punctul de a fi ostracizat, salvându-l ascendentul pe care l-a avut asupra politicii ateniene timp de aproape o jumătate de secol.

Pe scurt, drumul parcurs de organizarea instituţional politică a Atenei poate fi prezentat ca o succesiune de la aristocraţia gentilică, la timocraţia impusă de Solon. După încercări care vizau instituirea tiraniei-o formă de uzurpare condamnată de grecii antici ca fiindu-le străină, Kleisthenes a fundamentat isonomia-egalitatea în faţa legii, care a condus la adevărata putere a poporului, democraţia, al cărei arhitect a fost Perikles.