Maria Pașc: De unde ți-ai făcut rost de lemn în Londra?

Mircea Roman: Cum am ajuns la Londra, evident, am avut nevoie de lemn pentru a începe să lucrez. Am întrebat în stânga și-n dreapta de unde pot să iau lemn special. Până la urmă, colegii m-au trimis la un depozit, unde am găsit.

Maria Pașc: Ce înseamnă lemne speciale?

Mircea Roman: Lemnul special e lemn uscat, de altă esență decât coniferele, care sunt folosite în construcții. Acolo, la depozitul la care m-au trimis colegii, aveau tot felul de esențe: stejar, nuc, eucalipt, de toate dimensiunile. Aveau și plop, am luat și plop, și jeutong. Mi-au mai dat, așa, din simpatie, mahon și nuc; era în lichidare depozitul, prețul era bun, așa că am cumpărat un metru cub. Am crezut că-l folosesc, dar n-am reușit să-l termin într-un an. Am lucrat în plop și în România.

Plopul e un lemn relativ ușor, așa încât, chiar dacă lucrările sunt mari, nu sunt foarte grele. Dacă ar fi o lucrare mare, cum este cea la care lucrez acum, și aș folosi lemn de stejar, lucrarea ar rupe peretele. Folosind un lemn mai ușor, tot așa devin şi lucrările, astfel încât pot fi agățate de perete. În general, poți agăța orice de perete, dar e mai convenabil să nu fie foarte grele. Pe de altă parte, în cazul lemnului de plop, care este un lemn de esență slabă, aracetul lipește mult mai bine. Deoarece se absoarbe, iese o lipitură mai bună.

Maria Pașc: Vorbește-mi despre tehnica pe care o folosești pentru realizarea sculpturilor.

Mircea Roman: Când am ajuns la Londra, problema mea principală era găsirea liantului cu care să lipesc lucrările. Toți colegii îmi ziceau să folosesc aracet, încercasem deja, în România, dar parcă era prea alb, am încercat să-l colorez și n-a ieșit ceva care să mă mulțumească. La Londra, m-au convins colegii să mai dau o șansă aracetului, mi-au zis că în momentul în care se usucă e transparent, așa că am încercat încă o dată şi am constatat că s-a colorat foarte frumos și că a lipit foarte bine.

De atunci, numai cu aracet lipesc lucrările. Înainte de asta, am avut tot felul de încercări: cu clei de oase, cu gelatină, cu rășini. Rășinile lipeau bine, dar erau rigide şi când lemnul se usca, acestea crăpau, nu rămâneau întregi și toate bucățile erau ciobite, pentru că rășina e dură. Așa că aracetul e cea mai bună soluție pentru mine și acolo am găsit-o.

Maria Pașc: Ce ustensile mai folosești?

Mircea Roman: Am început să lucrez cu unelte puține. De-a lungul timpului, s-au mai adunat. Primul circular pe care l-am avut a fost unul mic, rusesc, singura marcă care se găsea atunci de cumpărat în România de după revoluție; până atunci, tăiam cu fierăstrăul. Acum am multe scule, dar nu le folosesc pe toate.

Maria Pașc: Dar materiale?

Mircea Roman: Lemnul e foarte important, aracetul e iarăși important, apoi, cuiele de lemn. Dacă la început, în România, îmi făceam singur cuiele din lemn de brad, la Londra aveam un alt timp de lucru și nu se mai punea problema să le fac singur, cumpăram bețe de un metru sau de doi, pe care le tăiam la dimensiunile de care aveam nevoie. Eram un pic mai dinamic în lucru la Londra decât aici, în România, mai ales după ce am făcut lucrarea în garaj. Când am ajuns să am din nou propriul atelier, am fost așa de bucuros și așa un spor am avut!

Maria Pașc: Cu cine împați atelierul și cum ați reușit să vă armonizați coabitarea?

Mircea Roman: Împart acest atelier cu Florentina4, ea pictează deasupra și zice că nu o deranjează zgomotul de jos.

Maria Pașc: Cum îți gospodărești viața în jurul șelei?

Mircea Roman: Nu-mi gospodăresc viața în jurul şelei, pentru că nu am șelă. Pentru mine, șelă este dușumeaua atelierului. De acolo pornesc toate lucrările, de la dușumea și apoi se înalță.

Maria Pașc: În ce măsură ambientul și obiectele din atelier vorbesc despre artist?

Mircea Roman: Imaginea unui artist este oglindită în atelier prin felul în care își aranjează spațiul, prin obiectele cu care se înconjoară, prin felul în care își așază lucrările. Cred că atelierul și obiectele din atelier formează o imagine mai complexă a artistului. Un atelier este încărcat de amintiri.

De exemplu, în încăperea de sus, unde este atelierul Florentinei, dar care ne servește și ca loc unde primim oaspeții, am puse afișe de la expozițiile pe care le-am avut de-a lungul timpului. Printre ele, este și cel de la Osaka5, cel de la prima mea expoziție personală. Mai sunt afișele multor altor expoziții la care am participat.

Maria Pașc: Care afiș îți place cel mai mult?

Mircea Roman: Dintre toate, cel mai mult îmi place primul afiș, realizat pentru prima mea personală, din aprilie ‘89. Îmi place pentru că e primul, pentru că l-am făcut mai greu, este spectaculos și avea și un scop al lui: pe afiș este imaginea unei sculpturi poziționate cu spatele la privitor, era pus în vitrină la galeria Orizont”. Special am făcut asta, pentru că pe acolo trecea Nicolae Ceaușescu atunci când mergea la lucru!