ATCAT DUR din partea PMP: "Majoritatea parlamentară mimează că îşi doreşte o reformare a sistemului medical românesc"
- Iasmina Ardelean
- 14 februarie 2017, 18:55
Deputatul Eugen Tomac, liderul grupului PMP din Camera Deputaţilor, a declarat că “majoritatea parlamentară format din PSD, PNL, ALDE şi UDMR” mimează reformarea “sistemului medical românesc”.
"Majoritatea parlamentară a respins astăzi, 14 februarie, proiectul de modificare a Legii Sănătăţii depus de către PMP şi elaborat în 2008 de către Comisia Prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România, formată din specialişti renumiţi ai sistemului sanitar. Se pare însă că majoritatea parlamentară, formată astăzi din PSD, PNL, ALDE şi UDMR, care a votat în bloc respingerea acestei propuneri legislative, mimează doar că îşi doreşte o reformare a sistemului medical românesc", susţine Eugen Tomac într-un comunicat.
PMP cere parlamentarilor să le dea explicaţii cetăţenilor.
"În realitate, cei care au respins astăzi această lege sunt cei care au avantaje atunci când sistemul medical este prăbuşit, condiţie în care managerii unităţilor medicale sunt numiţi pe criterii politice şi pot manevra bugetul acestui domeniu după bunul plac. Grupul deputaţilor PMP cere fiecărui parlamentar care a votat astăzi împotriva Legii Sănătăţii să le explice cetăţenilor care le-au acordat votul de ce astăzi au fost împotriva unor măsuri menite să repună pe picioare sistemul medical românesc", completează Tomac.
Soluţii respinse de “noua variantă a USL”.
"Concret, forul menţionat a concluzionat că zonele în care autorităţile trebuie să intervină de urgenţă sunt finanţarea şi organizarea sistemului, resursele umane, politica medicamentului, serviciile spitaliceşti şi serviciile de asistenţă primară. Pentru ca toate aceste probleme să poată fi soluţionate, Comisia a propus un set de 19 recomandări clare, care se regăsesc în propunerea legislativă respinsă astăzi de către noua variantă a USL”, conchide deputatul PMP.