Trei femei au fost atacate cu o armă albă, duminică, în gara din Mulhouse, în regiunea Alsacia, din Franța. Agresorul a fost plasat în arest preventiv.
Potrivit deputatului de Haut-Rhin, Bruno Fuchs, o primă femeie a fost înjunghiată în spate în jurul orei locale 15:15 în incinta gării. Femeia, de naţionalitate germană, era „împreună cu fiica sa care nu a fost rănită”, precizează alesul citat.
Deputatul informează că, ajungând în faţa gării, agresorul a înjunghiat în zona abdomenului o altă femeie, rănind-o grav. Un medic, care se afla în gară în acel moment, a acordat primul ajutor celor două rănite, după care acestea au fost transportate la spital.
O a treia femeie, în vârstă de 22 de ani, a fost de asemenea agresată. Ea a avut timp să se elibereze din mâinile agresorului, fără a fi rănită şi doar îmbrăcămintea i-a fost sfâşiată.
Atacatorul, calificat drept „dezechilibrat” de o sursă poliţienească, reuşise să fugă, dar a fost ulterior reţinut şi plasat în arest preventiv, relatează France Bleu, citat de Agerpres.