Atacul terorist de la Nisa. Un tunisian venit din Italia, autorul sălbăticiei

Potrivit unor surse apropiate dosarului, atacatorul a intrat în Franța venind din insula Lampedusa, la sfârșitul lunii trecute.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a deplasat la Nisa, la locul atentatului terorist de joi, soldat cu trei persoane ucise. „Franța este cea atacată”, a spus Macron. Președintele Republicii a denunțat „un atac terorist islamist”.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul care a decapitat o femeie şi a ucis alte două persoane în atacul din biserica Notre-Dame din Nisa este un cetăţean tunisian în vârstă de 21 de ani.

Acesta a intrat în Franţa din Italia, din insula Lampedusa, la sfârşitul lui septembrie, precizează sursele apropiate de dosar citate de France Presse.

Potrivit unor surse judiciare citate de AFP identitatea atacatorului nu a fost confirmată oficial.

O sursă apropiată de dosar a indicat și numele atacatorului: Brahim Aouissaoui, o informaţie confirmată și de o altă sursă.

Bărbatul a ajuns în Franţa la sfârşitul lui septembrie de la Lampedusa, unde a fost plasat în carantină de autorităţile italiene înainte de a fi vizat de un ordin de a părăsi teritoriul şi lăsat liber, susţine o sursă locală apropiată de dosar, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, el nu a depus cerere de azil în Franţa.

Potrivit unei alte surse apropiate, anchetatorii nu dispun decât de un document al Crucii Roşii italiene care să ateste identitatea lui Brahim Aouissaoui.

În atacul din biserica Notre-Dame din Nisa, trei persoane, un paracliser şi două enoriaşe, au fost ucise, dintre care cel puţin una decapitată.

Atacatorul a fost arestat după ce poliția a deschis focul asupra lui. Încătușat, el a repetat în numeroase rânduri cuvintele „Allahu Akbar”, în timp ce i se acordau îngrijiri medicale.

Atentatul terorist de la Nisa s-a produs la aproape două săptămâni de la decapitarea unui profesor de liceu din regiunea pariziană, Samuel Paty,  care a devenit o ţintă după ce a prezentat la clasă caricaturi cu profetul Mahomed la un curs privind libertatea de expresie.

Asasinatul, înfăptuit de un islamist rus cecen în vârstă de 18 ani a şocat întreaga Franţă.