Atacatorul din Buffalo, găsit vinovat de „crimă rasistă”. Payton Gendron, de numai 18 ani, riscă pedeapsa cu moartea

Sursa foto. Twitter

Bărbatul alb acuzat că a ucis 10 oameni de culoare într-un atac armat la un supermarket din Buffalo a fost acuzat miercuri de „crimă rasistă” și ar putea risca pedeapsa cu moartea. Așadar tânărul de numai 18 ani, adeptul supremației albilor care a împuşcat mortal afro-americani la jumătatea lunii mai a fost inculpat miercuri pentru „crimă rasistă” de justiția federală, a anunțat ministrul Justiției.

Plângerea penală depusă miercuri împotriva lui Payton Gendron a coincis cu o vizită la Buffalo a procurorului general Merrick Garland. Procurorul general a vorbit despre acuzațiile federale și s-a întâlnit cu familiile persoanelor care au fost ucise. Totodată procurorul general al SUA a vizitat magazinul alimentar Tops Friendly Market din Buffalo, NY, miercuri, 15 iunie 2022.

„Nimeni în această țară nu ar trebui să trăiască cu teamă că va merge la muncă sau va face cumpărături la un magazin alimentar și că va fi atacat de cineva care îi urăște din cauza culorii pielii”, a spus Garland la conferința de presă.

Familiile victimelor vor fi consultate cu privire la pedeapsa cu moartea a acatorului

Garland nu a exclus să solicite pedeapsa cu moartea, spunând că departamentul va urma procedurile sale pentru a evalua dacă să solicite o astfel de pedeapsă și că „familiile și supraviețuitorii vor fi consultați” în acest proces. Payton Gendron, în vârstă de 18 ani, era deja urmărit penal de justiţia din statul New York pentru terorism intern şi asasinate. El riscă acum un proces distinct în faţa unui tribunal federal şi condamnarea la moarte.

El a provocat distrugeri imediate şi o frică de durată în rândul populaţiei de culoare, a denunţat Merrick Garland în cadrul unui briefing de presă. La Departamentul Justiţiei, noi considerăm că este datoria noastră legală şi morală să luptăm împotriva crimelor motivate de ură, a adăugat el după ce s-a întâlnit cu apropiaţi ai victimelor.

Pe 14 mai, după luni de pregătiri, tânărul a intrat într-un supermarket Tops în ţinută de luptă, înarmat cu o puşcă semiautomată de tip AR-15 şi o cameră care transmitea acţiunile sale în direct pe internet. El a înaintat metodic prin parcare şi magazin, trăgând asupra clienţilor şi angajaţilor, împuşcând mortal zece oameni şi a rănit trei, aproape toţi afro-americani.

„Mobilul său era să împiedice ca persoanele negre să le înlocuiască pe cele albe şi să inspire atacuri similare”, potrivit actului de acuzare federal care face referire la o teorie complotistă în vogă în rândul adepților supremaţiei albilor.

Scopul său era „ să ucidă cât de mulţi negri posibil”

Mai multe injurii rasiste erau scrise pe arma sa, precum şi cuvintele „ Grand remplacement” (Marea înlocuire), numele acestei teorii popularizate de scriitorul francez Renaud Camus şi intens vehiculată de mediile de extremă dreapta, adaugă documentul.

În calculatorul său, anchetatorii au găsit prima schiţă a unui manifest scris în lunile precedente atacului. El îşi detaliază planurile în acesta şi explică că a ales magazinul Tops din Buffalo, situat la 300 km de domiciliul său, din cauza proporţiei ridicate a afro-americanilor care trăiesc în cartier.

SUA se află încă sub şocul acestui atac şi al masacrului cu armă semiautomată dintr-o şcoală din Uvalde, Texas, unde 19 copii şi doi profesori au fost împuşcaţi pe 24 mai de un alt tânăr de 18 ani, ucis în cele din urmă de poliţie, relatează cbc.ca.