Fanatismul religios a lovit și în noaptea de Anul Nou.
Doi polițiști ruși din orașul Magas, capitala Ingușeției caucaziene, au fost uciși la doar câteva minute după trecerea în 2020, informează Daily Mail.
Tată a patru copii, unul dintre polițiști a fost călcat cu maşina de doi islamiști fanatici. Atacatorii nu s-au mulțumit cu atât, au coborât din autoturism și l-au și înjunghiat pe omul legii. Cel de-al doilea ofițer a fost atacat tot cu un cuţit şi ucis pe loc.
Echipajele sosite la fața locului au deschis focul asupra celor doi bărbaţi radicalizaţi. Rănit de gloanțele polițiștilor, unul dintre teroriști a ajuns la spital.
Pe rețelele de socializare, cei doi islamiști apar într-o fotografie ținând cuțite în mâini și transmițănd mesaje extremiste.
Autoritățile din Magas au decis să anuleze toate festivităţile prilejuite de sărbătoarea Anului Nou.