Atac cu cuțitul în Elveția. Trei copii au fost răniți în drum spre grădiniță

Sursa Foto: Dreamstime.com

Atac cu cuțitul în Elveția. Pe 1 octombrie, trei copiii au fost atacați cu cuțitul în cartierul Oerlikon din Zurich.Poliția a declarat că micuții se îndreptau spre grădiniță când au fost atacați brusc. Cei trei băieți în vârstă de cinci ani au fost transportați la spital de urgență. Unul din ei este grav rănit.

Copiii erau însoțiți de un lucrător de la grădiniță care l-ar fi prins pe agresor cu ajutorul unui alt bărbat și l-a imobilizat până la sosirea poliției.Motivaţia atacatorului nu este cunoscută pentru moment.

Atac cu cuțitul în Shangai

Ieri, trei persoane au murit și alte 15 au fost rănite într-un atac cu cuțitul petrecut la un magazin Walmart din Shanghai, China. Un bărbat a înjunghiat, luni seară, într-un supermarket Walmart din Shanghai, 18 persoane.

Poliția chineză a declarat că a arestat la fața locului un bărbat în vârstă de 37 de ani, pe nume Lin. Autoritățile au mai spus că el a mers la Shanghai pentru a „își dezvălui furia din cauza unei dispute economice personale”.

Era sânge peste tot

„Era sânge peste tot”, a declarat un martor ocular pe nume Shi. Patronul magazinului de bijuterii la parterul Ludu International Commercial Plaza a declarat că zeci de pompieri și ofițeri SWAT au intrat în mall și i-au evacuat pe oameni.

Poliție. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Nu știam ce se întâmplă, dar brusc, am văzut oameni alergând în panică”, a spus el.„Nimeni nu a trecut vreodată prin așa ceva și nu eram pregătiți mental pentru asta... Acest tip de incident întâmplător este terifiant și tulburător”, a spus el, adăugând că a trecut la câțiva milimetri de moarte.

Din ce în ce mai multe atacuri cu cuțitul

Autoritățile comuniste din China au cenzurat toate discuțiile de pe rețelele sociale chineze cu privire la atacul cu cuțit din Shanghai. În condițiile în care puterea comunistă de la Beijing interzice deținerea de arme de foc, ca orice dictatură, în China nu au loc incidente armate, însă cazurile de atacuri cu cuțitul sunt din ce în ce mai multe.