Cel puțin șapte persoane au fost rănite după ce bărbați înarmați au deschis focul în locuri separate din orașul Ierusalim, au anunțat oficialii israelieni. Trăgătorii au atacat un autobuz plin cu oameni aflat într-o zonă istorică a orașului, potrivit BBC.
Atacatorii au tras asupra unui autobuz și au deschis focul într-o parcare din apropierea celebrului Zid de Vest la ora locală 01:24, au declarat oficialii locali.
Poliția a lansat o misiune de căutare a atacatorilor, care au fugit după atacuri. Un purtător de cuvânt al poliției a declarat presei locale că incidentul este tratat ca un presupus atac terorist. Nu se știe câți trăgători au fost implicați, însă presa ebraică a relatat că poliția caută cel puțin doi suspecți.
Reprezentantul serviciului de ambulanță a anunțat că tratează mai multe persoane, inclusiv două care se află în stare critică. Victimele, șase bărbați și o femeie, au fost transportate la spitale din Ierusalim.
The Times of Israel a relatat că cel puțin un atacator a așteptat ca autobuzul să ajungă într-o stație și a deschis focul în timp ce pasagerii urcau în mașină.
„Autobuzul era plin, înghesuit. Am oprit într-o stație la Mormântul Regelui David și apoi am auzit focuri de armă, oamenii au început să țipe, oamenii au fost răniți în interiorul autobuzului", a declarat șoferul Daniel Kanievsky pentru presa locală.
Zidul de Vest este unul dintre cele mai populare locuri din Iersualim și mii de credincioși merg în pelerinaj în acel loc, în fiecare an, pentru a se ruga.
Atacurile au avut loc la o săptămână după ce raidurile israeliene care au vizat militanții palestinieni din Fâșia Gaza au ucis 44 de persoane. O încetare a focului mediată de Egipt a pus capăt celor trei zile de violențe intense.