Recursul dosarului "Mătuşa Tamara", stabilit pentru astăzi, amânat pe 3 septembrie

Recursul dosarului "Mătuşa Tamara", stabilit pentru astăzi, amânat pe 3 septembrie

Ultima decizie dată de judecători în dosarul "Mătuşa Tamara" a fost de achitare a celor trei persoane implicate: Adrian Nastase, Ioan Melinescu si Ristea Priboi. procurorii DNA au atacat decizia de achitare dată de judecători, iar recursul urma să se judece astăzi.

La finele anului trecut, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis că nu pot fi dovedite acuzaţiile potivit cărora Adrian Nastase l-ar fi pus în funcţie pe Ioan Melinescu, ca şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, pentru a distruge un dosar al Danei Năstase, soţia fostului premier.

Până astăzi, recursul a mai fost amânat odată, întrucât unul dintre inculpaţii în dosar, Ioan Melinescu, a fost bolnav şi nu s-a putut prezenta în faţa instanţei.

Astăzi, completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat recursul pentru 3 septembrie, când urmează să fie audiaţi fostul premier Adrian Năstase, consilierul acestuia Ristea Priboi şi fostul preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor Ioan Melinescu.

"Înalta Curte apreciază că este o imposibilitate obiectivă de prezentare a lui Adrian Năstase la proces. Acordăm termen pentru data de 3 septembrie, ora 9, cu citarea lui Adrian Năstase la domiciliul său, pentru că nu sunt îndeplinite dispoziţiile legale pentru constatarea punerii în executare a mandatului", a spus preşedintele Completului de 5 judecători.

Apărătorii lui Adrian Năstase sunt cei care au cerut judecătorilor amânarea dosarului, din cauza "întâmplărilor de notorietate publică". Aceştia au susţinut că Adrian Năstase dorea să dea o declaraţie amplă în faţa magistraţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News