Fundaţia IHTIS creată de Mihaela Mihăescu acum şase ani, cu scopul de a-i ajuta pe cei ca ea, cu dizabilităţi fizice severe, are probleme grave de finanţare.

În ultimii cinci ani, Mihaela, cunoscută de prieteni ca Michi, despre care evz.ro a scris în cadrul campaniei Învinge Handicapul de la începutul acestui an, foloseşte pensia sa şi pe cea a mamei sale pentru a susţine fundaţia creştină. În ebraică, IHTIS înseamnă Iisus Hristos Mântuitorul. Sunt o mână de oameni, toţi suferind de o anumită dizabilitate severă, care încearcă să schimbe o bucăţică de lume pentru cei ca ei.  “A fi independent pentru cei care au o dizabilitate fizică severă, înseamnă a dobândi capacitatea şi libertatea de a decide singuri care este tipul de ajutor de care au nevoie, cine îl poate oferi şi în ce mod sau măsură, înseamnă a-şi gestiona singuri viaţa cu toate cerinţele ce le implică – drepturi, obligaţii, responsabilităţi, decizii”, scrie Michi pe blogul fundaţiei, deşi cu greu stăpâneşte tastatura, din cauza degetelor care nu o ascultă mereu. Pentru femeia trecută puţin de 40 de ani a fost greu să înveţe să scrie şi să vorbească şi să accepte scaunul cu rotile. De la cinci ani s-a refugiat în cărţi de unde a învăţat să lupte pentru lucrurile în care crede. Prin organizaţia creată, spune ea, luptă pentru ca viaţa persoanelor cu dizabilităţi să se îmbunătăţească. Bariera de netrecut „Ne exprimăm nevoile, ne demonstrăm aptitudinile, găsim voluntari, schiţăm zeci de proiecte, dar nevoile sufletelor noastre sunt dispreţuite, apreciaţi fiind cei care reuşesc să doteze un spaţiu cu mii de euro, loc în care tânărul cu dizabilităţi trece pragul zilnic împotriva a ceea ce simte, a ceea ce vrea, a ceea ce crede, a ceea ce are nevoie”, scrie Michi, considerând că nu numai recuperarea fizică este importantă, dar mai ales cea sufletească. „Vor exista vreodată în România fonduri pentru cerinţele sufletelor noastre?”, se întreabă ea, dând exemplul uneia dintre membrele fundaţiei, care la 44 de ani, trăieşte în pat, acasă, ia pastile şi face injecţii şi se păcăleşte cu ideea că într-o zi va putea din nou să meargă. „Până când vom fi împinşi să ne auto-păcălim şi împiedicaţi să trăim aşa cum ne dictează sufletul? Despre ce fel de “integrare socială”, “auto-reprezentare” şi “şanse egale” se vorbeşte la nivel legislativ, dacă niciodată nevoile reale ale tinerilor cu dizabilităţi nu sunt transpuse în proiecte menite a le soluţiona?” Un gest de solidaritate La mijlocul lunii februarie, când evz.ro încheia campania despre persoanele cu dizabilităţi care au învins handicapul, un român din Statele Unite a trimis un mesaj la redacţie prin care ne ruga să îl ajutăm să ia legătura cu Michi, pentru a dona bani fundaţiei IHTIS. „Nu sunt nici bogat, nici tânăr”. Aşa şi-a început e-mailul trimis la redacţie Anton C., un român care locuieşte în Statele Unite. Impresionat de povestea Mihaelei Mihăescu, care a depăşit suferinţa şi prejudecăţile şi, din scaunul cu rotile, a pus bazele unei fundaţii pentru cei ca ea, românul ne-a scris pentru a dona bani. „Aş dori să-i trimit 100 de dolari doamnei Mihaela Mihăescu, cu rugămintea ca dânsa să continue cu curaj ceea ce a început să facă singură, adică să îi ajute pe alţii”, ne-a scris el atunci. Românul speră ca Mihaela să se implice şi în ajutorarea tinerilor deprimaţi care vor să se sinucidă. Vestea acestui ajutor a adus multă bucurie în cadrul fundaţiei, un semn că cineva se gândeşte la membrii ei şi îi încurajează. Dar veselia a fost stinsă de dezamăgirile ce au continuat apoi, de mila pe care persoanele cu handicap o citesc în ochii oamenilor pe stradă şi de indiferenţa autorităţilor.