Asistentă medicală din Suceava: „M-am vindecat de coronavirus singură, în hotel”

Asistentă medicală din Suceava: „M-am vindecat de coronavirus singură, în hotel”

„În faţa spitalului s-a instalat un cort de triere, unde se făceau şi teste. Am mers din nou acolo. Pe data de 5 aprilie, în sfârşit, am fost testată şi eu. De o firmă particulară, nu de spitalul unde lucram. Aşa cum am bănuit, am ieşit pozitiv. După nici două zile, au început simptomele. Băgasem de seamă la pacienţii pe care-i îngrijisem că simptomatologia este aproape similară cu cea de la gripa aviară sau cea porcină. Aşa că mi-am dat seama imediat că începe partea grea.”

Florina Bojescu s-a izolat singură în camera de hotel.

exclusivitate evz.ro

„M-am izolat în cameră. Le-am cerut alor mei să-mi aducă medicamente. M-am tratat aşa cum am ştiut eu mai bine. Au fost clipe de suferinţă cumplită. Cumnata mea venea o dată pe zi şi-mi aducea mâncare şi medicamente, pe care mi le lăsa la uşă. Prin uşă mai schimbam câteva cuvinte. După ce pleca deschideam şi le luam. Vârful bolii l-am traversat singură, în camera de hotel. Dar am scăpat.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Când s-a simţit mai bine, asistenta medicală a fost dusă la spital, unde se reface şi acum. Este aproape vindecată. Şi gata să reia bătălia ca soldat în halat alb, de acolo de unde a lăsat-o pe 5 martie:

„Nu am de gând să renunţ. Mă întorc la spital. Şi aşa nu este destul personal. În plus, îmi şi place meseria mea. Mă bucur când văd că pacientul îşi revine şi mă îndurerez când văd că mă roagă din ochi să-l ajut şi eu nu mai am cu ce.”

Peste câteva zile, când îşi va reveni pe de-a-ntregul, Florina Bojescu îşi va putea revedea familia şi va putea reveni la muncă. Nu în linia întâi. Mai mult. În avanposturile liniei întâi. La ATI, acolo unde moartea pândeşte la căpătâiul fiecărui bolnav.

exclusivitate evz.ro

Foto: Facebook