Falimentul Euroins schimbă piața polițelor RCA. Parlamentul vrea să modifice legislația și să introducă o nouă taxă asiguratorilor. Aceasta este o contribuție specială la Fondul de Garantare a Asiguraților pentru a face față falimentului, taxă care ar putea crește prețul asigurărilor auto.
Parlamentul vrea să modifice legislația în ceea ce privește piața asigurărilor auto. După falimentul Euroins, autoritățile vor să le impună o nouă taxă asiguratorilor, pentru ca Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) să facă față situației. Este vorba despre o contribuție specială care ar putea duce la creșterea polițelor RCA.
FGA va putea percepe o „contribuție specială percepută de la asigurători, în cazul în care Fondul gestionează situații de insolvență pentru care se estimează că se vor plăti sume care depășesc disponibilitățile Fondului”, se arată în proiectul de lege. Dacă acesta va fi aprobat, Fondul de Garantare a Asiguraților va putea împrumuta bani de la asiguratorii de pe piață.
„Aceste contribuții speciale ce urmează a fi plătite de asigurători, în situații excepționale, contribuții ce au caracter temporar, sunt colectate de Fond cu titlu de împrumut și urmează a fi restituire pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege. În acest sens se evită o eventuală majorare a contribuțiilor asigurătorilor și o eventuală afectare a patrimoniului acestora, protejându-se în acest fel buna desfășurare a activității de asigurare din România și implicit interesele asiguraților”, se arată în document.
Prețurile polițelor RCA ar putea crește în perioada următoare
Reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) susțin că, dacă această lege va fi adoptată, prețul asigurărilor auto va crește. Specialiștii susțin că, în cel mai optimist scenariu, vorbim despre o creștere de 20%, însă ea ar putea fi mult mai mare.
„Contribuția va ajunge la 10% din costul tuturor polițelor de asigurare RCA. În prezent, contribuția este în jur de 4%. Partea neplăcută este că aceste costuri se vor regăsi în prețul poliței RCA, iar majorările nu vor fi de 6%, cât reprezintă diferența dintre contribuții. Experiența ne arată că la creșterile anterioare ale contribuției către FGA, de la 1% la 4%, firmele de asigurări au majorat prețul RCA cu aproximativ 70% sub pretextul creșterii contribuției cu 3%. În mod sigur va există o creștere procentuală a prețului RCA care poate fi justificată doar cu 6%.
Diferența de încărcare a prețului RCA va fi profitul curat al firmelor de asigurări. În cel mai optimist caz, creșterea va fi de 20%. În teorie, după ce FGA achită toate despăgubirile, ar trebui treptat să restituie banii împrumutați de la firmele de asigurări și, drept urmare, să scadă prețul RCA. Dar cunoașteți în România ca un comerciant să scadă prețul unui produs ca urmare a reducerii unor taxe percepute de statul român? Eu nu îmi amintesc”, au declarat surse ASF pentru adevărul.ro.
Falimentele firmelor de asigurări sunt decontate de români
O altă metodă pentru a scăpa de criza produsă de falimentul Euroins este ca statul să se implice. În actuala lege se prevede că Fondul de Garantare a Asiguraților se poate finanța cu „împrumuturile de la instituțiile de credit sau împrumuturi obligate, prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului”. Propunerea de modificare a legii prevede ca împrumuturile respective să se realizeze „cu sau fără garanția statului”.
„Acum FGA poate atrage răspunderea statului român în privința returnării împrumuturilor, pentru ca creditorii să aibă garanția recuperării sumelor împrumutate”, explică surse ASF.
Falimentul firmelor de asigurări din România duc la o criză în acest segment, iar cei care decontează toate aceste situații sunt cei aproximativ 10 milioane de șoferi de la noi din țară.
„Costurile nesupravegherii pieței de asigurări, la care se adaugă profitul în creștere al firmelor de asigurări lăsate în continuare să își facă de cap, vor fi suportate și împărțite de cei 10 milioane de șoferi din România. Marea problema este că România nu a întreprins niciun demers serios de recuperare a banilor scoși din firmele de asigurări care și-au premeditat falimentul. Gaura lăsată de City Insurance și Euroins depășește 1 miliard de euro, iar buni de plată vor fi șoferii români”, au concluzionat sursele.