Asasinii Nr. 2 din Al-Qaida au fost membri ai brigăzii Mossad „Vârf de lance”

Statele Unite și Israelul au colaborat strâns în operațiunea de depistare și lichidare a liderului Al-Qaida, în Iran, anul acesta.

Patru responsabili americani, citați de Associated Press, au confirmat că Abu Mohammed Al-Masri, numărul 2 în ierarhia Al-Qaida, a fost ucis de agenți israelieni în capitala iraniană, în luna august.

Statele Unite au furnizat informații isreaelienilor privind locul unde s-ar putea găsi Al-Masri și sosia pe care o folosea în acea perioadă, în timp ce agenții israelieni au realizat asasinatul, potrivit relatărilor a doi responsabili americani.

Ceilalți doi responsabili au confirmat lichidarea lui Al-Masri dar nu au putut oferi amănunte precise.

Asasinat simbol

Liderul Al-Qaida a fost împușcat pe o străduță din Teheran, pe 7 august, ziua comemorării atentatelor din 1998 împotriva ambasadelor americane din Nairobi, Kenya, și din Dar es Salam, Tanzania.

Se crede că Al-Masri a participat la punerea la cale a acestor două atacuri și era dat în urmărire pentru terorism de către FBI.

Moartea lui Al-Masri reprezintă o puternică lovitură pentru Al-Qaida, rețeaua teroristă care a orchestrat și atacurile de la 11 septembrie 2001, și survine pe fondul zvonurilor că și șeful rețelei, Ayman Al-Zawahiri, ar fi murit. Însă aceste zvonuri nu au putut fi confirmate până în prezent.

Unitatea specială Kidon

Doi dintre responsabilii americani citați de AP – unul din interiorul comunității de informații, altul, un fost agent CIA la curent cu operațiunea – au declarat că Al-Masri a fost ucis de Kidon, o unitate specială din cadrul serviciului de spionaj israelian, Mossad.

În ebraică, Kidon înseamnă „vârf de lance”.

Responsabilul din cadrul comunității de informații americane a declarat că fiica lui Al-Masri, Maryam, a fost și ea ținta operațiunii. Statele Unite considerau că ea era pregătită pentru o funcție de conducere în Al-Qaida, iar serviciile de informații au sugerat că femeia era implicată în planificarea operațională.

Văduva neagră

Fiica lui Al-Masri era văduva lui Hamza bin Laden, fiul creierului Al-Qaida, Ossama bin Laden. Acesta a fost ucis anul trecut în cadrul unei operațiuni antiteroriste americane în regiunea Afganistan-Pakistan.

Vestea despre lichidarea lui Al-Masri a fost relatată pentru prima dată de New York Times, în ediția sa de vineri.

CIA și biroul premierului israelian Benyamin Netanyahu, care supervizează operațiunile Mossad, au refuzat să comenteze.